Redactia Infomediu

Redactia Infomediu

Eco NewsPeste 24.000 de hectare de păduri valoroase de fag din România au fost incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, cu prilejul celei de-a 41-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO, care s-a desfășurat vineri la Cracovia, în Polonia.
Din cele 24.679,4 hectare de păduri virgine de fag declarate sit al Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO, 24.341,3 de hectare se află în proprietatea publică a statului și administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, iar 338,1 se află în proprietate privată.
Cele șapte situri aflate în administrarea Romsilva sunt în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, cu o suprafață de 10.321,7 hectare, în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, cu 4.278,3 hectare, în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, 4.294,2 de hectare, în Parcul Național Cozia, cu 3.411,1 hectare și trei alte situri, Codrii seculari Slătioara, de 609,8 hectare, Groșii Țibleșului, de 346,3 hectare și codrii Strâmbu-Băiuți, cu 630 de hectare. În plus, a fost selectat și Codrul secular Șinca, de 338,1 hectare, aflat în proprietatea Primăriei Șinca din județul Brașov.
Inițiativa includerii acestor situri în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO aparține Ministerului Apelor și Pădurilor, acum trei ani fiind semnat un protocol de colaborare cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” și organizațiile de mediu WWF – Programul Dunăre – Carpați și Greenpeace România.
Partenerii în proiect au identificat inițial 25 de situri, fiind selectate în final 8 situri valoroase.
Anul trecut, în luna septembrie, o echipă de specialiști ai Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), organizație mandatată de UNESCO să certifice aceste situri, a evaluat în teren toate aceste păduri.
”Este o veste foarte bună, fiind o recunoaștere a faptului că România deține păduri extrem de valoroase, bine administrate și protejate. Este un efort comun, o colaborare foarte bună între specialiștii Ministerului Apelor și Pădurilor, specialiștii silvici și organizațiile de mediu, cărora le mulțumim pentru implicarea în acest proiect. Romsilva este angajată într-un amplu proces de identificare și protejare a pădurilor valoroase de patrimoniu” a declarat Dragoș Ciprian Pahonțu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inclus alte aproape zece mii de hectare de pădure în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, procesul de identificare a altor păduri virgine fiind în derulare.

BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA
București, 10.07.2017Eco News

București, 6 iulie. Peste 200 de organizații neguvernamentale din România, Elveția și Republica Moldova au participat în ultima lună la cel mai mare eveniment în aer liber al societății civile din România, ONGFest Civic Break 2017, organizat cu susținerea Kaufland România. Caravana ONG-urilor a ajuns în lunile iunie și iulie în București, Cluj-Napoca și Iași, unde peste 30.000 de români au avut ocazia să întâlnească reprezentanți ai sectorului neguvernamental în cadrul a peste 250 de dezbateri, activități, momente artistice sau întâlniri informale.

 

Aflat la cea de-a 8-a ediție, ONGFest și-a propus să aducă cauzele societății civile mai aproape de public. Civic Break-ul din 2017 a fost conceput ca o întâlnire într-o atmosferă relaxată, de vacanță, în care publicul larg de toate vârstele să cunoască și să înțeleagă mai bine importanța implicării în cauzele societății civile din România.

 

„Am invitat cetățenii în Civic Break anul acesta, într-un efort comun de a aduce în prim-plan activitățile sectorului neguvernamental din România. Excursia printre inițiativele responsabile, printre cauzele susținute de ONG-uri vine ca răspuns la procesul de conștientizare a importanței implicării civice prin care trece societatea românească, devenind astfel tot mai activă. Ne dorim ca tradiția ONGFest să continue în a aduce împreună cetățenii și organizațiile neguvernamentale, pentru Românie mai bună pentru fiecare”, a declarat Olga Popescu, din partea organizatorilor.

 

ONGFest Civic Break 2017 a pus în evidență rolul esențial al Programului de Cooperare Elvețiano-Român, prin care 64 de proiecte în domeniul social, 35 de proiecte în domeniul protecției mediului și 42 de proiecte de parteneriat au fost finanțate în ultimii ani. 15 dintre aceste Povești românești spuse cu precizie elvețiană s-au aflat la ONGFest, puse în valoare printr-un proiect multimedia.

 

În toate cele trei orașe gazdă ale ONGFest, vizitatorii s-au bucurat de peste 2000 de suveniruri de vacanță civică oferite de Kaufland România, un important susținător al proiectelor organizațiilor neguvernamentale. Ei au cunoscut și au interacționat cu ONG-uri susținute de Kaufland România, dar nu numai, și au aflat cum prin implicare și perseverență fiecare poate deveni Noul Tu, un Tu mai responsabil, mai bun și care trăiește fresh.

 

ONGFest Civic Break 2017 a fost organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, alături de partenerii locali Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (Iași) și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Cluj) și a fost finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român. Sponsorul principal al evenimentului a fost Kaufland România.

 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 magazine în 7 țări. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, în cadrul unei inițiative a Comisiei Europene. FDSC consideră că dezvoltarea sectorului neguvernamental reprezintă în sine un indicator pentru starea comunității în care cetățenii trăiesc. – www.fdsc.ro  

 

Fundația Civitas pentru Societatea Civilă desfășoară, de 25 de ani, programe pentru implicarea, participarea și dezvoltarea comunității. Contribuția sa la mobilizarea și sprijinirea societății civile se manifestă prin punerea în practică a unor modele și soluții inovative pentru dezvoltarea comunității, sprijin pentru îmbunătățirea nivelului de trai al grupurilor vulnerabile, stimularea antreprenoriatului și a spiritului civic. – www.civitas.ro  

 

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) este o platformă de reprezentare și advocacy a furnizorilor privați de servicii sociale, cu sediul național la Iași. Misiunea FONSS este schimbarea politicilor și dezvoltarea sustenabilă a serviciilor sociale. – www.fonss.ro 

 

Programul de Cooperare Elvețiano-Român exprimă solidaritatea Elveției cu România, urmărind să promoveze participarea activă a ONG-urilor și întărirea rolului lor în societate. Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați www.swiss-contribution.ro sau www.swiss‑contribution.admin.ch/romania. 

 

Partener media principal: Radio ZU

Parteneri: Reprezentanța Comisiei Europene, Primăria Municipiului București, Primăria Municipiului Iași, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Tarom, Brigada de Voluntari, Casa Municipala de Cultură Cluj-Napoca, Daisler Print House, Ema, H33

Parteneri Media: Agerpres, Discovery Channel Romania, Revista Biz, 9 AM, Garbo, IQads, Știri ONG, Zile și Nopți, Gala Societății Civile, CSR media, Bucharest City App, Think Outside the Box, Smark, România Pozitivă, HR Club, Blogunteer.ro, Nine o'Clock, Curierul de Iași, VoceaONG, TVR Iași, TeleM, Radio România Iași, Ziarul de Iași, Iași Fun, Monitorul de Cluj, Transindex, Actual de Cluj, Clujul Cultural, Cluj.com, ClujLife, Cluj24.

 

 

Totodată, în 05.07.2017, partenerii proiectului EAST AVERT MIS ETC 966 au avut o întâlnire de management de proiect pentru evaluarea stadiului de implementare și stabilirea calendarului activităților privind perioada următoare, astfel încât să se asigure realizarea indicatorilor de proiect și finalizarea în bune condiții a implementării și gestionării proiectului. La aceste întâlniri au participat, alături de reprezentanții Ministerului Mediului – Partener Coordonator, și reprezentanți ai partenerilor, respectiv: PP2 – ABA Prut-Bârlad; PP3 – ABA Siret; PP4 – INHGA; PP5-Agenția “Apele Moldovei”; PP6- Direcția Apelor Dnister-Prut, PP7 – Centrul Regional Hidrometeorologic Cernăuți și PP8 – EcoResources Center.

Proiectul este finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ucraina– Republica Moldova 2007-2013, din fonduri de bună vecinătate (ENPI), având ca Autoritate de Management Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și se află în ultimul semestru de implementare. Acțiunile desfășurate în această perioadă se înscriu în activitățile derulate în cadrul proiectului care au asigurat o bună cooperare între cei 8 parteneri din cele trei țări vecine și Autoritatea de Management. Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și parteneriat și cofinanțat de statele participante în program.


sursa

Ministerul Mediului

Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Recolamp și cu sprijinul Ministerului Mediului, Consiliului Concurenței, Ministerio dell’Ambiente e della Tutela del Territorio e del Mare din Italia și Centro di Coordinamento RAEE (Cdc RAEE), au organizat  în data de 5 iulie 2017, conferința ,,Viitorul reciclării deșeurilor în România: performanță și inovație în domeniul DEEE”.

Două aspecte esențiale diferențiază țări cu performanțe în domeniul reciclării precum Italia de România: existența infrastructurii de colectare în toate localitățile și funcționarea unor mecanisme de coordonare a producătorilor, organizațiilor colective și a celorlalți jucători, așa-numitele Clearinghouse. În vederea alinierii țării noastre la standardele europene de colectare și reciclare, Comisia Europeană recomandă înființarea unui centru național de coordonare pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) și respectiv pentru deșeurile de baterii și acumulatori (DBA) începând cu 2018, cerință specificată în  proiectul de Plan Național de Gestiune a Deșeurilor (PNGD) 2016 – 2020.

În cadrul întâlnirii care a reunit majoritatea organizațiilor de transfer responsabilitate pe DEEE-uri din România, reciclatori și alți actori importanți din industrie, Directorul General al Centro di Coordinamento RAEE (Centrului de Coordonare DEEE), domnul Fabrizio Longoni, a prezentat modul de funcționare și principiile de cooperare ale organizațiilor de transfer responsabilitate din domeniul DEEE sub coordonarea Centrului Național de Coordonare din Italia.

,,Rolul sistemului de Clearinghouse este acela de a asigura o mai mare transparență și control în domeniul reciclării DEEE, deșeuri periculoase cu impact major asupra mediului, garantând  servicii de colectare cu performanțe ridicate, precum și condiții concurențiale uniforme și un control eficient în parcursul deșeurilor de la colectare la tratare și eliminare”, a declarat domnul Longoni.

La rândul său, domnul Fabrizio D’Amico, Director General Ecolamp Italia, a subliniat din calitatea sa de manager al uneia dintre cele mai mari organizații de reciclare din domeniul becurilor și corpurilor de iluminat din Italia, avantajele cooperării și coordonării organizațiilor colective în cadrul unui sistem de Clearinghouse precum Cdc RAEE. Asigurarea unui cadru competițional sănătos între toți jucătorii din piață  cu respectarea normelor de asigurare a calității, trasabilității parcursului deșeului și controlului performanțelor de reciclare reprezintă cheia succesului Italiei în îndeplinirea obligațiilor europene asumate.

Reprezentanții producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice, precum și organizațiile de transfer responsabilitate din domeniul gestiunii obligațiilor de mediu, reprezentanții industriei de reciclare, dar și cei ai  instituțiilor române, au apreciat pozitiv realizările colegilor din Italia, prezentările oaspeților suscitând un interes deosebit precum și numeroase dezbateri din perspectiva necesității implementării unor sisteme similare de coordonare și în România.

Astfel, în cadrul conferinței s-a convenit continuarea demersurilor inițiate încă din 2016, în cadrul unui grup de lucru comun între Ministerul Mediului și organizațiile de transfer responsabilitate din domeniul deșeurilor DEEE  în vederea constituirii unui mecanism similar de coordonare la nivel național și în țara noastră, o entitate privată care să asigure abordarea și soluționarea accelerată a principalelor aspecte critice în ceea privește implementarea Directivei 2012/19/EC, respectiv: potențarea cantităților DEEE generate de la populație facilitând atingerea țintelor europene anuale de colectare și reciclare (care după 10 ani de la aderare se situează sub 50% din ținta de 4 kg/cap de locuitor/an); implicarea participativă a autorităților locale, primării, consilii județene în acțiuni periodice de colectare separată; înființarea punctelor de colectare municipale cu o densitate de 1 la 50.000 de locuitori și dezvoltarea unui climat concurențial sănătos între toți jucătorii.

,,Îmi doresc ca acest demers să fie un prim pas pentru actorii din piața DEEE din România, iar experiența colegilor din Italia, modul riguros și matematic în care s-au organizat și rezultatele obținute într-un climat care se desfășoară normal în ciuda unei concurențe acerbe,  constituie un argument în plus pentru ca și noi să pornim pe acest drum care sigur nu este unul ușor, însă avem cumva avantajul de a împrumuta din bunele practici ale statelor cu performanțe în domeniu, precum Italia”, a concluzionat domnul Andrei Orban, președintele Asociației Environ.

Asociația Environ este o organizație colectivă, non-guvernamentală și non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, promovând activ conceptele de colectare selectivă, reciclare și economie circulară în țara noastră.



Sursa:


www.environ.ro


 

Ministerul Mediului are o dublă responsabilitate: pe de-o parte, trebuie să ia toate măsurile pentru ca populația să fie în siguranță și să evite conflictele om-natură, iar pe de altă parte, are responsabilitatea conservării acestor specii protejate de lege. În 2016 au fost suspendate cotele de intervenție în cadrul speciilor de carnivore mari. Ca atare, la aproape un an distanță de la această decizie, ne regăsim în situația în care conflictele om-natură sunt tot mai dese. Primim zilnic la minister multe sesizări de la populația care a suferit daune produse de ursul brun. Este clar că avem de-a face cu un vid legislativ, care ar putea pune în pericol populația. Ministerul Mediului a constituit un grup de lucru, înființat prin ordin de ministru, al cărui scop a fost să găsească soluția optimă, care să răspundă ambelor responsabilități care îi revin: siguranța oamenilor și protejarea speciilor”, a subliniat viceprim-ministrul Grațiela GAVRILESCU, ministrul Mediului.

Precizăm că nivelul de intervenție prevăzut în Ordin, pentru anul în curs, se aplică la nivel național și este în conformitate cu decizia grupului de lucru din care fac parte organizații neguveramentale și institutii și organizații cu atribuții în domeniu. Ordinul va fi transmis împreună cu decizia grupului de lucru și studiul pentru raportarea României pe Directiva Habitate-Mamifere, la Academia Română, pentru avizare.

“Diferența față de anii anteriori este că, prin noul Ordin, cotele de intervenție vor rămâne la Ministerul Mediului și vor fi folosite sub stricta supraveghere a autorității de mediu, doar pentru cazurile în care sunt raportate conflicte între populație și carnivorele mari și nu pentru vânătoare sportivă. Pe lângă acest Ordin supus consultării publice, Ministerul Mediul va demara, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Agriculturii, o procedură rapidă de intervenție pentru cazurile în care viața omului este pusă în pericol”, mai spune viceprim-ministrul Grațiela GAVRILESCU, ministrul Mediului.

Precizăm, totodată că, în prezent, printr-un proiect Life, este în curs de elaborare un plan de management al speciei urs. Planul va fi aprobat de Ministerul Mediului la începutul anului 2018 și va putea susține un program pe termen lung pentru menținerea stării favorabile a speciei.

 

Direcția de Comunicare, Transparență și IT

 MINISTERUL MEDIULUI



Unsprezece state membre ale UE au încălcat plafoanele poluării aerului în 2015 cea mai mare parte din cauza emisiilor ridicate din surse agricole și de transport, în conformitate cu noile date și o informare lansata astăzi de Agenția Europeană de Mediu (EEA). Informarea  include informații cu privire la emisiile de 2015 țări și plafoanele naționale pentru diferiți poluanți.
Statele membre au raportat recent primele informații în conformitate cu noua directiva privind plafoanele naționale de emisie al UE (NEC) (2016/2284 / UE).
 „Directiva NEC statutul de raportare 2017“, informare a SEE, oferă o actualizare de progres privind modul în care statele membre îndeplinesc plafoanele de emisie în conformitate cu Directiva NEC. Informarea oferă, de asemenea, o evaluare a emisiilor proiectate raportate pentru 2020 și 2030, în ceea ce privește angajamentele de reducere a statelor membre pentru acei ani stabilite în noua directivă NEC.
Noua directivă NEC limitează emisiile la cinci  poluanți atmosferici : oxizi de azot (NOx),  compuși organici volatili non-metan (NMVOC), dioxid de sulf (SO2) amoniac (NH3) și pulberi în suspensie (PM2,5). Acești poluanți contribuie la calitatea slabă a aerului, care rămâne cel mai mare risc unic de sănătate a mediului în Europa, provocând probleme respiratorii și cardiace și a duratei de viata de scurtare. De asemenea, ele pot dăuna vegetației și a ecosistemelor sensibile.
Pe baza totalurilor de emisie neajustate, următoarele 11 state membre au raportat depășiri ale plafoanelor lor conform  Directivei NEC  pentru unul sau mai mulți poluanți în 2015: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Spania și Suedia .
Plafoanele de emisie pentru oxizi de azot (NOx), nemetan compuși organici volatili (NMVOC) și amoniac (NH3) au fost depășite cu diferite combinații de șase state membre pentru fiecare poluant.
Estimarea emisiilor raportate de 23 de state membre arată că 18 nu iau  în considerare  calea cea bună în vederea îndeplinirii angajamentelor de reducere stabilite pentru 2020 pentru NOx, NH3, NMVOC, SO2 și / sau PM2.5 pe baza politicilor și măsurilor pe care le au în prezent în loc. În mod similar, 22 de state membre nu sunt pe cale de a îndeplini una sau mai multe din 2030 angajamentele.
Pentru Uniunea Europeană în ansamblu, cu toate acestea, emisiile de trei poluanți (NMVOC, SO2 și pulberile fine în suspensie PM2.5) sunt deja sub propriul set de angajament de reducere a emisiilor UE 2020 pentru acești poluanți. Numai pentru NOx este necesară o continuare, mai semnificativ, de reducere pentru a îndeplini angajamentul de reducere 2020. Mai multe reduceri substanțiale sunt încă necesare pentru toți poluanții în cazul în care UE va îndeplini angajamentele pana la 2030 de reducere a emisiilor.
Noua directivă NEC stabilește un proces care permite statelor membre să „ajusteze“ emisiile declarate în inventarele lor în jos, în vederea verificării conformității cu plafoanele de emisie în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. Nouă state membre au solicitat datele lor să fie „ajustate“ în acest mod; Comisia Europeană analizează în prezent cererile. Numerele de plafoane depășite descrise în activitatea de informare al AEM va fi mai mic în cazul în care aceste cereri sunt aprobate mai târziu, în 2017.



SURSA>

https://www.eea.europa.eu


Guvernul României, prin Ministerul Mediului, a luat decizia de suspendare a taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019, ca urmare a unor deficiențe majore în aplicarea acesteia și a consecințelor sociale și de mediu înregistrate în primele 6 luni ale anului.

 „Constatăm un fenomen într-o continuă creștere a depozitării ilegale de deșeuri în România; ne confruntăm deja cu cantități duble comparativ cu 2016. De la începutul anului până în prezent, comisarii GNM au identificat cantități de deșeuri ilegal depozitate pe o suprafață totală, la nivel național, de 1 391 483 mp, față de 626 256 mp în 2016. Acest fenomen a apărut ca formă de eludare a taxei la depozit, fiind unul de natură să pună în pericol sănătatea comunităților în care astfel de cazuri sunt tot mai des identificate. România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea acestei taxe, aceasta fiind, de altfel, și concluzia la care am ajuns împreună cu Comisarul European pentru Mediu K. Vella. Acest instrument economic de stimulare a reciclării se aplică doar după ce sistemul colectării selective este funcțional în orice colț al țării, iar Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor sunt funcționale și pregătite să preia și să valorifice întregile cantități. Realitatea este că, în România, din 34 de SMID-uri construite cu fonduri europene doar unul este funcțional. În același timp, la fel de important este faptul că toate costurile provocate de introducerea taxei de depozit se regăsesc deja în facturile populației, în condițiile în care serviciile de salubritate nu s-au îmbunătățit față de anii precedenți. Ca atare, pentru o logică și coerență în aplicarea politicii de management al deșeurilor, România a luat decizia și a informat Comisia Europeană privind suspendarea taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019. În perioada care urmează, vom aplica instrumente economice eficiente, fără costuri sociale și de mediu,  prin care colectarea selectivă să devină o practică națională, iar cantitățile care ajung să fie taxate la groapa de gunoi să se limiteze doar la fracția umedă. România nu riscă infringement prin adoptarea acestei măsuri, dimpotrivă, evită un fenomen fără precedent în care tot mai multe cantități de deșeuri ajung să fie depozitate ilegal în jurul orașelor noastre, iar costurile reciclării să fie suportate doar de populație”, a declarat Viceprim-ministrul Grațiela GAVRILESCU, ministrul Mediului.

Astfel, în urma discuțiilor cu C.E, dar și a negocierilor cu Asociațiile municipiilor și orașelor și cu operatorii de salubritate din România, s-a luat în discuție introducerea unui set de instrumente economice și măsuri care să impulsioneze sistemul reciclării în țara noastră și atingerea țintelor la nivel european:

  • Implementarea sistemului “plătești cât arunci”, sistem stipulat de lege, dar care nu este încă aplicat în România, care să conducă practic la utilizarea unui tarif diferențiat pentru cetățeanul care colectează selectiv.
  • Finalizarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor în luna octombrie și promovarea acestuia prin HG până la sfârșitul anului 2017;
  • Impunerea țintelor progresive pentru UAT–uri de reciclare anuală a deșeurilor municipale începând cu 25%, până la 50% în 2020. În același timp, această prevedere stipulează că, pentru cantitățile nereciclate conform țintei stabilite, UAT-urile vor plăti o contribuție la AFM de 50 lei/t;
  • Declanșarea de către Ministerul Mediului, împreună cu UAT-urile, a unor campanii naționale de conștientizare a populației prin care să se prezinte avantajele colectării selective. Astfel, populația va fi informată că are posibilitatea să plătească doar fracția umedă și că reciclabilele pot fi predate gratuit direct la operatorul de salubritate.
  • Operaționalizarea la nivel național a tuturor sistemelor de management integrat al deșeurilor (SMID-uri) construite în România.

 

 

Direcția de Comunicare, Transparență și IT

MINISTERUL MEDIULUI

Peste 85 la sută din zonele pentru scăldat monitorizate la nivel european în 2016 au îndeplinit cele mai stricte standarde de calitate (calificativul „excelent”), ceea ce înseamnă că ele au fost, în mare parte, lipsite de substanțe poluante nocive pentru sănătatea umană și pentru mediu, în conformitate cu Raportul anual privind calitatea apei pentru scăldat, publicat astăzi. Peste 96 la sută din zonele pentru scăldat au îndeplinit cerințele minime de calitate stabilite în conformitate cu normele Uniunii Europene.

Este încurajator să constatăm că din ce în ce mai multe zone pentru scăldat din întreaga Europă întrunesc cele mai înalte standarde de calitate. Cetățenii europeni pot astfel să facă alegeri mai bine informate în legătură cu zonele pentru scăldat pe care plănuiesc să le viziteze vara aceasta. Totodată, acest lucru demonstrează eficacitatea politicilor noastre de mediu, precum și beneficiile practice pentru protecția sănătății umane și pentru viața noastră de zi cu zi pe care le oferă o colectare și o analiză excelentă a datelor.

Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM

Raportul Agenției Europene de Mediu (AEM) și al Comisiei Europene confirmă că, în ultimii 40 de ani, plajele și locurile de practicare a înotului din întreaga Europă înregistrează o tendință pozitivă, cu ape din ce în ce mai curate. Evaluarea reunește analize ale unor eșantioane de apă prelevate în peste 21 000 de zone pentru scăldat, atât costiere, cât și interioare, și oferă bune indicii în legătură cu amplasarea probabilă a zonelor cu cea mai bună calitate a apei în această vară. Apa pentru scăldat este eșantionată și monitorizată pentru determinarea oricăror eventuale contaminări cu materii fecale provenite de la apele uzate sau de la animale.

La fel ca în anii precedenți, marea majoritate a locurilor de practicare a înotului din Europa se pot mândri cu o apă de bună calitate. În 2016, 96,3 % din zonele pentru scăldat au îndeplinit cerințele minime de calitate (calificativul „satisfăcător”) stabilite de Directiva UE privind apa pentru scăldat, procent într-o ușoară creștere față de nivelul de 96,1 % înregistrat în 2015. Peste 85 % (85,5) din zonele pentru scăldat au îndeplinit cele mai stricte standarde de calitate a apei prevăzute în directivă (calificativul „excelent”), în creștere față de 84,4 % în 2015.

Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat: „Calitatea excelentă a zonelor pentru scăldat din Europa nu este întâmplătoare. Ea este rezultatul unor eforturi susținute, făcute de profesioniști dedicați, și demonstrează importanța sprijinirii politicilor UE care promovează locuri de muncă verzi. Anul acesta, Săptămâna noastră verde europeană, care va avea loc între 29 mai și 2 iunie, va fi dedicată acestor investiții. Tehnicienii din domeniul apei și al protecției împotriva inundațiilor, chimiștii specializați în protecția mediului și managerii apelor uzate joacă toți un rol esențial în menținerea unei înalte calități a apei pentru scăldat”.

Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM, a declarat: „Este încurajator să constatăm că din ce în ce mai multe zone pentru scăldat din întreaga Europă întrunesc cele mai înalte standarde de calitate. Cetățenii europeni pot astfel să facă alegeri mai bine informate în legătură cu zonele pentru scăldat pe care plănuiesc să le viziteze vara aceasta. Totodată, acest lucru demonstrează eficacitatea politicilor noastre de mediu, precum și beneficiile practice pentru protecția sănătății umane și pentru viața noastră de zi cu zi pe care le oferă o colectare și o analiză excelentă a datelor.”

Raportul vizează locuri pentru scăldat situate în UE, Albania și Elveția. Apele pentru scăldat din Europa sunt mult mai curate decât în urmă cu patruzeci de ani, când cantități mari de ape uzate municipale și industriale, netratate sau doar parțial tratate, erau deversate în apă. În afara raportului, AEM a publicat și o hartă interactivă actualizată care indică nivelul de calitate corespunzător fiecărei zone pentru scăldat. Pe site-urile dedicate apei pentru scăldat ale AEMși Comisiei sunt disponibile rapoarte de țară actualizate și informații privind directiva.

Alte constatări esențiale

  • Toate zonele pentru scăldat din Austria, Croația, Cipru, Estonia, Grecia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, România și Slovenia, care au făcut obiectul raportului, au obținut cel puțin calificativul „satisfăcător” în 2016.
  • În cinci țări, cel puțin 95 % din apele pentru scăldat au fost evaluate ca având o calitate „excelentă”: Luxemburg (toate cele 11 zone pentru scăldat, care au făcut obiectul raportului), Cipru (99 % din totalul zonelor), Malta (99 % din totalul zonelor), Grecia (97 % din totalul zonelor) și Austria (95 % din totalul zonelor).
  • În 2016, 1,5 % (1,4 % în cazul țărilor UE) din totalul zonelor de scăldat au fost clasificate ca având o calitate a apei „nesatisfăcătoare”. Între sezoanele de scăldat 2015 și 2016, numărul absolut al apelor pentru scăldat clasificate ca fiind „nesatisfăcătoare” a scăzut de la 383 la 318 (de la 349 la 302 în cazul țărilor UE).
  • Cel mai mare număr de zone pentru scăldat cu o calitate „nesatisfăcătoare” a apei a fost constatat în Italia (100 de zone pentru scăldat, sau 1,8 %), Franța (82 de zone, sau 2,4 %) și Spania (39 de zone, sau 1,8 %).

Context

Contaminarea apei cu materii fecale continuă să reprezinte un risc pentru sănătatea umană, în special atunci când ea survine în zonele pentru scăldat. Practicarea înotului în lacuri sau pe plaje cu ape contaminate poate conduce la îmbolnăvire. Principalele surse de poluare sunt apa uzată și apa de scurgere provenită de la ferme și exploatații agricole. Acest tip de poluare se intensifică în perioadele de ploi abundente și inundații, din cauza revărsării canalizărilor și a deversării apelor de scurgere poluate în cursurile de apă și în mări. Toate statele membre ale UE, alături de Albania și de Elveția, își monitorizează zonele pentru scăldat în conformitate cu dispozițiile Directivei UE revizuite privind apa pentru scăldat. Actul legislativ prevede condițiile în care calitatea apei pentru scăldat poate fi clasificată ca fiind „excelentă”, „bună”, „satisfăcătoare” sau „nesatisfăcătoare”, în funcție de nivelurile de bacterii fecale detectate. Atunci când apa este clasificată drept „nesatisfăcătoare”, statele membre ar trebui să ia anumite măsuri, cum ar fi interzicerea scăldatului sau afișarea unui anunț preventiv în acest sens, furnizarea de informații către public, precum și măsuri corective adecvate.

 


SURSA INFORMATII SI FOTO>

https://www.eea.europa.eu/ro


Milano este cel mai mare oras din lume cu o schema formala de reciclare a deseurilor organice. De ce este importanta colectarea selectiva a acestor deseuri, cum au atins milanezii o rata de succes de 95% si cum sta Romania la acest capitol, aflati in randurile de mai jos.

Desi ar putea parea inofensive, deseurile organice depozitate in gropile de gunoi impreuna cu materiale periculoase pot genera cocktail-uri toxice care ajung mai apoi in sol si in panza freatica. In plus, gazul metan produs in procesul de fermentare a deseurilor organice contribuie semnificativ la poluarea aerului.

Fractia biodegradabila care consta in resturi alimentare, deseuri compostabile provenite din gradina si bucataria privata, reprezinta peste 50% din totalul de deseuri generate, iar in combinatie cu alte tipuri de deseuri formeaza fractia umeda, depozitata in rampele de deseuri

In cazul in care biodeseurile sunt colectate combinat cu alte tipuri de deseuri reciclabile, acestea contamineaza fractia reciclabila si astfel duc la reducerea gradului de recuperabilitate in statii de sortare, care in prezent, in majoritatea cazurilor este de maximum 10%. Depozitarea biodeseurilor in rampele de deseuri duce la cresterea emisiilor cu efect de sera, reduce potentialul de reciclare si este un mod de gestionare ineficient si neconform cu ierarhia deseurilor.

Cum putem colecta separat?

Deseurile organice pot fi sortate individual (pentru locuitorii de la case), in incaperi speciale pentru deseuri in cladirile etajate sau in containere comune plasate in locuri special amenajate din oras.

Experienta arata insa ca este mai eficienta (grad de puritate mai mare) o metoda de colectare care sa permita identificarea sursei de contaminare a fluxului de deseuri, asa cum se intampla in cazul containerelor care apartin unei singure cladiri (casa sau cladire etajata) si nu unei zone mai largi, care permite anonimatul utilizatorilor.

Cum se poate colecta cu succes chiar si in orasele mari?

Pana nu demult se admitea tacit ca deseurile organice pot fi colectate cu succes doar in localitatile mici, in care populatia locuieste in case individuale sau locuinte cu putine etaje. Iata ca o serie de mari orase din lume demonstreaza ca pot colecta separat acest tip de deseuri, intr-o proportie la fel de mare.

Experienta orasului Milano arata ca densitatea populatiei sau preponderenta cladirilor inalte nu sunt factori determinanti in succesul sau esecul unui program de colectare selectiva a deseurilor organice.

Milano, un oras cu peste 1,4 milioane de locuitori, cu o densitate mare a populatiei si multe cladiri inalte, a devenit un model de succes in privinta colectarii deseurilor oganice. Milano si-a lansat sistemul de reciclare a deseurilor organice la nivelul intregului oras in noiembrie 2012 si este acum cel mai mare oras din lume in care se foloseste o schema formala de separare a materiilor organice. Este de asemenea orasul cu cele mai mari rate de colectare din Europa, cu o media de 95 kg de deseuri alimentare pe cap de locuitor, pe an.

Aproape 90% din populatia milaneza locuieste in cladiri etajate si cu toate acestea rata de contaminare ramane sub 5%.

Schema a fost implementata gradat. Prima faza care a acoperit prima zona s-a intamplat in noiembrie 2012, a doua in iunie 2013, a treia in decembrie 2013 si a patra in iunie 2014. Asadar, in mai putin de un an si jumatate a fost acoperita 100% din populatia orasului.

Acest succes spectaculos se datoreaza mai multor factori de proiectare a programului, dar si unei lansari pregatite minutios. Sunt de retinut urmatoarele aspecte ale programului:

Coerenta cu alte politici publice – Colectarea selectiva a deseurilor organice in Milano este o politica in coerenta  cu masura de interzicere a sacosele de polietilena in Italia, unde in supermarketuri se mai pot cumpara doar sacose biodegrabile care se pot folosi apoi ca saci pentru deseurile organice.

De asemenea, in cladirile din oras nu mai exista tobogane pentru gunoi. Construirea acestora nu mai este permisa in cladirile noi, iar in cele vechi acestea au fost inchise.

Modul de colectare – Colectarea deseurilor se face in containere plasate la parterul fiecarei cladiri etajate, chiar daca vorbim de zgarie nori, si fiecare locatar are indatorirea de a aduce aceste deseuri in containerul comun. Spre deosebire de sistemul de depozitare in containere exterioare cladirilor, contaminarea cu alte tipuri de deseuri este mai usor de controlat, amendat si corectat atunci cand se poate identifica sursa contaminarii.

Distribuirea unui kit de inceput – Cu 10 saptamani inainte de lansarea programului, locuitorii din oras au inceput sa primeasca la usa un kit de inceput care cuprindea un container de bucatarie ventilat si un set de 50 de saci biodegrabili (suficienti pentru jumatate de an). Aceste unelte asigurau un nivel de confort locatarilor, care putea sa manipuleze aceste deseuri fara sa fie incomodati de scurgeri sau mirosuri neplacute.

Informare si comunicare – S-a observat ca informarea functioneaza cel mai bine cu doua luni in avans – destul timp pentru ca locatarii sa se obisnuiasca cu ideea. Campania a inceput cu publicitate stradala, distribuirea de brosuri in casutele postale si lansarea unui site si a unei aplicatii gratuite – ambele ajutand oamenii sa afle mai multe si sa puna intrebari despre schema. Procesul de distribuire a kit-ului a oferit echipei de informare ocazia de a interactiona direct cu rezindentii, de a discuta schimbarile si de a lamuri orice ingrijorari. Intr-o cladire etajata, in care este adesea greu sa intri in contact cu oamenii, aceasta a fost o strategie foarte eficienta.

Desi perceptia generala este ca educarea oamenilor e un proces de lunga durata, programul a avut cea mai mare rata de succes in prima saptamana de la lansare. Asadar, oamenii nu sunt greu de educat, dar n-ar trebui sa fie nevoiti sa faca un efort substantial sau sa fie inconfortabil pentru ei sa participe la colectarea selectiva. Sistemul trebuie sa fie cat mai prietenos cu utilizatorul posibil.

Amenzi si recompense – S-a dovedit a fi foarte important ca locatarii sa fie informati constant in legatura cu performanta lor in a colecta corect aceste deseuri si consiliati pentru a imbunatati acest proces. In acelasi timp, toti locatarii unei cladiri impart amenzile pentru colectarea gresita, dar pot in acelasi timp sa fie premiati pentru performanta lor prin finantari dedicate proiectelor comunitare/ scolilor locale.

Flota variata de vehicule pentru transportarea deseurilor – S-a constatat ca pentru confortul locatarilor este preferabila colectarea de doua ori pe saptamana a deseurilor organice, care constau in majoritate in resturi alimentare. Aceste deseuri sunt mai grele si mai putin voluminoase, asadar pentru transportarea lor nu este nevoie de camioane cu comprimare, de care ar fi nevoie insa in cazul altor tipuri de deseuri. Este important sa se evalueze si acest aspect atunci cand se decide componenta flotei de transport a deseurilor, pentru minimizarea costurilor.

Ce se intampla in Romania?

Conform statisticilor oficiale, in Romania nivelul de compostare este zero, insa un numar tot mai mare de persoane sorteaza si trateaza biodeseurile in propria locuinta, in special cei care locuiesc la case, in mediul urban sau rural. Ingrasamantul rezultat este folosit in propria gradina sau valorificat dupa caz.

Avantajele compostarii individuale implica faptul ca tratarea deseurilor organice este realizata pe loc. Nu exista costuri suplimentare provenite din colectare, maruntire, aerisire, etc. Este nevoie doar de o investitie initiala, care este mult mai mica comparativ cu compostarea centralizata. Costurile sunt reduse, nesemnificative de amortizare, iar tehnologia nu implica consum energetic, poluare, etc.

Prin transformarea materiei organice in compost nu doar se evita utilizarea gazelor care se folosesc in mod obisnuit la producerea fertilizatorilor sintetici, ci se si elimina eliberarea in atmosfera a acestor gaze, care provoaca incalzirea globala. Separarea la sursa a fractiei bioegradabile si compostarea individuala poate duce la cresterea semnificativa a gradului de resurse reciclabile recuperate si reciclate.

In articolele viitoare, vom prezenta povestile de succes a mai multor romani care isi composteaza propriile deseuri organice.

Puteti afla mai multe despre miscarea ZeroWaste in Romania pe pagina dedicata.

Sursa: The Organic Stream

Referitor la incendiul produs în seara zilei de 27 iunie, ce a cuprins două depozite din localitatea Baloteşti, judeţul Ilfov, Ministerul Mediului revine cu următoarele precizări: Conform procedurilor în vigoare, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a deplasat în, cursul serii de marți, 27 iunie, la fața locului, un auto-laborator care a prelevat probe pentru a determina compușii chimici care s-au regăsit în norul de fum precum și concentrația acestora. De asemenea, în paralel, au fost analizate și concentraţiile de poluanţi măsuraţi la staţia de măsurare fixă a calităţii aerului (partea Retelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii aerului) amplasată în Baloteşti. Poziționarea auto-laboratorului s-a realizat pe direcția vântului, în localitatea Corbeanca, la aproximativ 400 m de sursa de poluare, în dreptul celei mai apropiate case.

În paralel, s-a făcut o inspecție în teren, pe direcția penei de poluant, constatându-se că fumul gros se deplasa paralel cu solul, la o înălțime apreciabilă de localitățile învecinate. Mai mult decât atât, fenomenele meteo (ploaie și vânt), petrecute în jurul orei 21.00, au favorizat dispersia poluanților în zona incendiului. Potrivit analizelor efectuate, concentrațiile poluanților NU au depășit valorile limită prevăzute în Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător sau STAS 12574/1987. Poluanții monitorizați cu laboratorul mobil au fost: dioxid de sulf, dioxid de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, monoxid de carbon și compuși organici volatili. În urma datelor obținute, s-a concluzionat că incendiul nu a produs o poluare semnificativă în zonă și, în jurul orei 01.00, s-a dispus sistarea acțiunii de monitorizare cu auto-laboratorul. Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum din zona Baloteşti, judeţul Ilfov, se apreciază că în cursul zilelor urmatoare va urma un val de canicula.





Direcția de Comunicare, Transparența și IT

MINISTERUL MEDIULUI
Pagina 6 din 16

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: