• Web Ecoatitudine
  • Web IMM 1
Redactia Infomediu

Redactia Infomediu

 Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, și de managementul Administrației Bazinale de Apă „Dobrogea-Litoral”(ABADL), au discutat cu autoritățile locale din localitatea Babadag, proiectul „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea”, o investiție finanțată prin POIM,  în valoare de 66.800.000 lei  (aproximativ 14,3 milioane de euro). La întâlnire au participat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și primarul localității Babadag, George Caraman. În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de amenajare în bazinul hidrografic al pârâului Tabana, pe o suprafață de 45,5 kmp, incluzând amenajarea pârâului Tabana, pe o lungime de 5.950,70 m(inclusiv acumulare nepermanentă pe valea Batacali, cu o capacitate de peste 600.000 de metri cubi), amenajarea afluenților (canale de coastă), pe o lungime de 2.708 m, 3 poduri pe drumuri laterale și 15 pasarele metalice peste râul Tabana. În acest proiect este implicat și  Ministerul Transporturilor, care are sarcina de a reface  cele 5 poduri (pe râul Tabana) de pe DN 22- Constanța – Tulcea, beneficiind de o finanțare de 10.666.735 lei (aproximativ 2,3 milioane de euro). Astfel, valoarea totală a proiectului „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea” este de  77.489.345 lei (aproximativ 16,7 milioane de euro) – valorile conțin TVA.Acest proiect este deosebit de important pentru cei aproximativ 10.000 de locuitori ai orașului Babadag, deoarece zona a fost inundată în nenumărate rânduri, ca urmare a producerii fenomenelor meteo extreme care au generat puternice unde de viitură, formate pe dealurile din jurul localității.Totodată, în cadrul discuțiilor avute cu autoritățile locale la primăria Babadag, ministrul Ioan Deneș a abordat și problemele din domeniul silvic; demnitarul a solicitat factorilor responsabili să fie informat dacă necesarul de lemn de foc pentru populație este acoperit, răspunsul acestora fiind pozitiv.

Ești licean, îți plac tehnologiile verzi și te interesează cu adevărat cum va arăta, cum va funcționa și cât de sustenabil va fi orașul tău? Înseamnă că vei accepta provocarea concursului BeSMART, prin care GreenTech Film Festival provoacă tinerii din România să devină arhitecții orașelor inteligente ale viitorului imediat.

BeSMART este un concurs educativ, prin care este încurajată informarea și educarea tinerei generații să gândească și să propună soluții optime legate de conceptul Smart City / Oraș Inteligent. Participanții la concurs trebuie să demonstreze o bună cunoaștere a acestui concept, ideile și soluțiile răspunzând unor probleme reale identificate în comunitățile locale și care pot fi rezolvate prin implementarea tehnologiilor verzi. Înscrierea în concurs se poate face individual sau în echipe de lucru, de maximum 5 persoane. Participanții pot viza probleme din comunitatea locală ce țin de: școală, clădiri „verzi”, economisirea resurselor, transport eficient, comunicare, sănătate publică, educație, siguranța  și altele.

Planul prezentării trebuie să conțină următoarele:

  • Descrierea sumară a problemei identificate în oraș/localitate;
  • Ce impact estimat are asupra comunității și mediului;
  • Propunerea unor soluții tehnologice inteligente pentru rezolvarea problemei;
  • Efectele benefice ale acestor soluții SMART asupra comunității și mediului;

Prezentarea va fi în format video, participanții având la dispoziție maximum 10 minute în care să convingă juriul prin coerență, claritate și competență. Concursul se desfășoară în perioada 8 iunie – 12 octombrie 2018, perioadă în care participanții trebuie să trimită prezentarea video pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Între 15 și 19 ctombrie 2018, un juriu format din specialiști va viziona prezentările și va selecta finaliștii, aceștia urmând a-și susține LIVE argumentele în cadrul unei sesiuni speciale, la DB Technology. Festivitatea de premiere a câștigătorului concursului BeSMART are loc pe 29 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul GreenTech Film Festival 2018, care se desfășoară în perioada 26-31 octombrie la București și la Cluj-Napoca.

Proiectul  „Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”, în valoare de  peste     3,4 miliarde lei a fost prezentat la Constanța de ministrul Ioan Deneș

 Aflat în vizită de lucru pe Litoral pentru inspectarea plajelor înaintea începerii sezonului estival, ministrul Ioan Deneș a susținut o conferință de presă la Prefectura Constanța, în cadrul căreia a prezentat proiectul finanțat prin POIM - „Reducerea eroziunii costiere (2014-2020)”, precum și etapele acestuia aferente fazei a II-a. Suma totală a investiției este de 3.404.223.130 lei cu TVA, (aproximativ  752 mil. euro).

Valoarea estimată a investiției  în Etapa 1 este de  1.009.893.630 lei și sunt prevăzute zonele:

Lot 1: Stăvilare -Edighiol și Periboina;

Lot 2 – Mamaia;

Lot 3 - Tomis (Casino);

Lot 4 – Agigea;

Lot 5- Eforie.

Valoarea estimată a investiției în Etapa 2 este de – 2.394.329.500 lei, iar zonele care vor beneficia de acest proiect sunt: Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangaliei- Venus-Aurora, Mangalia - Saturn, 2 Mai. În acest context, ministrul a ținut să mulțumească Premierului Viorica Dăncilă și ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, pentru sprijinul acordat în concretizarea proiectului „Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”. În cadrul conferinței de presă, la care au participat și Președintele C.J. Constanța, Horia Țuțuianu, subprefectul Dumitru JEACA și directorul ABADL, Hristu Uzun,  ministrul Ioan Deneș a prezentat și alte investiții ale Ministerului Apelor și Pădurilor care se vor realiza în anul 2018 în județul Constanța.

Astfel, în domeniul gospodăririi apelor, amintim:

  • Regularizarea văilor Agigea- Lazu - 480 ml consolidare la Obiectul de regularizare Vale Derea Cumpăna – 1.040.000 lei.
  • Obiectivul de investiție „Lucrări de consolidare a falezelor în zona localității Costinești, județul Constanța” (80 ml);

           - buget alocat  2018  -  490.000 lei.

PIF (punere în funcțiune) 2018- Finalizare lucrări - se execută 80 ml consolidare faleză;  din totalul de 4200 ml consolidare faleză.

  • Obiectivul de investiție „Lucrări de apărare împotriva inundațiilor în bazinul         hidrografic Topolog, județul Constanța”

            -buget alocat 2018 -   700.000 lei

            -recalibrare albie  râu Topolog în localitatea Saraiu.   

 Pe domeniul Păduri, ministrul a anuțat că se vor realiza perdele forestiere de protecție a Autostrăzii A2, de pe raza localităților Bărăganu, Cumpăna, Murfatlar, Valul lui Traian, Medgidia, Ciocârlia. Suma alocată este de 2.957.000 lei, iar suprafața totală care va fi expropriată este de 45,2161 ha. De asemenea, vor fi realizate perdele forestiere de protecție a Autostrăzii A4(C2), pe o suprafață de 50,636 ha, în valoare de 1.193.000 lei (pentru 2018). Totodată, va fi realizată lucrarea de reconstrucție ecologică pe terenuri degradate, perimetrul Deleni Pietreni, pe 346,2 ha,  suma alocată în 2018 fiind de 100.000 lei. În ceea ce privește Programul de Management al Poluării cu Nutrienți, pe raza județului Constanța, Ioan Deneș a precizat că se vor construi șase platforme comunale de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd, astfel:  o platformă în comuna Saraiu (valoarea  estimată a investiției 1.843.541 lei;  două platforme în comuna Nicolae Bălcescu (valoarea estimată a investiției 3.045.241 lei); o platformă în comuna Tîrgușor (valoarea estimată a investiției 1.843.541 lei), o platformă în comuna Mihai Viteazu (valoarea estimată a investiției - 1.900.000 lei), o platformă în comuna Independența (valoarea estimată a investiției – 1.890.236 lei).

Spitalele din Bicaz și Vatra Dornei vor beneficia de fonduri din Programul Operațional Regional 2014-2020 (REGIO), Prioritatea de investiții - 3.1 B- Sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice.

Două importante contracte de finanțare au fost semnate la Piatra Neamț între Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Dl Vasile Asandei, Director General și inițiatorii proiectelor, după cum urmează:

 ORAȘUL BICAZ, prin Dl Primar Nicolae Sălăgean, pentru proiectul EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR SPITALULUI ORĂȘENESC “SFÂNTUL IERARH NICOLAE” BICAZ, JUDEȚUL NEAMȚ

Proiectul va avea o durată de implementare de 51 de luni și are ca obiectiv scăderea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de clădirile Spitalului Orășenesc Sf. Ierarh Nicolae Bicaz, cu aproximativ 62% în cazul clădirii spitalului (Pavilion I) și cu aproximativ 64% în cazul Secției Pediatrie (Pavilion II), prin implementarea unor soluții tehnice moderne de anvelopare a clădirilor, realizarea unui sistem de ventilare cu recuperare de căldură,  modernizarea energetică a instalațiilor interioare,  instalarea de panouri fotovoltaice care vor asigura o parte din energia electrică necesară funcționării spitalului și instalarea de pompe de căldura, care vor asigura o parte din energia necesară pentru încălzire și pentru prepararea apei calde de consum. Valoarea finanțării nerambursabile este 2,75 milioane Euro și reprezintă 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului.

 MUNICIPIUL VATRA DORNEI, prin Dl Primar Ilie Boncheș, pentru proiectul REABILITAREA SECȚIEI DE OBSTRETICĂ GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI

Proiectul va avea o durată de implementare de 32 de luni și are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează Secția de obstretică ginecologie, aparținând Spitalului municipal Vatra Dornei, prin implementarea unor soluții de scădere a consumului de combustibil convențional și, în mod implicit, și scăderea emisiilor de dioxid de carbon. Valoarea finanțării nerambursabile este 384.873 Euro și reprezintă 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului.

 “ Ne bucurăm că, în această perioadă de programare, investițiile în sănătate găsesc sprijin în Programul Operațional Regional, pe mai multe paliere. Iată că zilele acesatea am făcut primii pași pentru punerea în practică a unui deziderat comun la nivelul Regiunii Nord-Est, acela de a eficientiza energetic clădirile publice, în special pe cele din sectorul sanitar, care sunt mari consumatori. În Bicaz, se estimează că peste 11.000 de pacienți pe an vor beneficia de condiții sporite din punct de vedere al confortului termic, iar în Vatra Dornei, aproximativ 37.000 de pacienți. În mod complementar, unitățile de primiri urgențe și ambulatoriile mai au la dispoziție o axă dedicată, prin care își pot moderniza infrastructura și achiziționa dotări de specialitate, astfel încât impactul să fie unul complet, în sensul creșterii calității serviciului medical” a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est .

Joi, 28 Iunie 2018 09:14

In control pe plaja

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a verificat, joi, modul în care agenții economici care au închiriat sectoare de plajă respectă prevederile în ceea ce privește curățenia și întreținerea acestora

 

Demnitarul a început acțiunea de control la Costinești, fiind însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, și de directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), Hristu Uzun, și a inspectat la fața locului, o parte din faleza care a fost supusă eroziunii, motiv pentru care a fost consolidată în trecut cu grinzi metalice și blocuri de beton. De-a lungul timpului, din cauza valurilor mării înregistrate pe timp de furtună, unele grinzi metalice s-au înclinat din amplasament și, în prezent, constituie un potențial pericol pentru turiștii care s-ar așeza în acea zonă a plajei. Ministrul i-a cerut directorului ABADL să îndepărteze imediat grinzile metalice desprinse, ca măsură temporară, până când faleza va fi consolidată, în urma finalizării proiectului POIM „Reducerea eroziunii costiere”, aflat în derulare. Ministrul Ioan Deneș s-a deplasat apoi la Vama Veche unde a constatat că, în general, agenții economici respectă prevederile legale în ceea ce privește amplasarea umbrelelor și a șezlongurilor pe 70% din suprafața închiriată, lăsând restul, respectiv 30%, spațiul liber pentru turiștii care doresc să stea la plajă pe cearceaf, direct pe nisip. Totodată, operatorii au lăsat liberă și o suprafață de cel puțin 5 metri distanță între linia apei și primul rând de șezlonguri. În dialogul pe care ministrul Ioan Deneș l-a avut cu câțiva turiști, aceștia  s-au arătat, în general, mulțumiți de modul în care arată plajele, dar au solicitat amplasarea mai multor coșuri de gunoi. În acest context, demnitarul i-a cerut directorului de la ABADL să trimită înștiințări agenților economici în care să le reamintească obligația de a respecta prevederile legale, totodată, solicitându-le și amplasarea mai multor pubele și evacuarea, în mod constant, a resturilor menajere care vor fi colectate în acestea. De asemenea, demnitarul i-a cerut directorului ABADL să facă un program săptămânal de afânare a nisipului aflat în porțiunea de plajă liberă între linia țărmului și șezlonguri, program care să fie trimis cu regularitate managementului ANAR. În localitatea 2 Mai, ministrul a vizitat zona de coastă, iar reprezentanții  ANAR i-au indicat lotul în care se va derula proiectul de reducere a eroziunii costiere, finanțat prin POIM. Ulterior, Ioan Deneș s-a deplasat în portul Mangalia, unde i-a fost prezentată nava „Marina I”, aparținând ABADL, navă de cercetare a calității apei în zona litoralului Mării Negre precum și de monitorizare a eroziunii costiere. După ce a inspectat întreaga zonă de coastă, pentru a observa efectele eroziunii asupra țărmului, precum și modul în care s-au comportat lucrările realizate până în prezent pentru combaterea acestui fenomen, ministrul Apelor și Pădurilor a vizitat și plajele din Constanța, Mamaia și Năvodari.

Flota CABY, primul serviciu de car sharing din România care utilizează exclusiv vehicule electrice, s-a extins anul acesta cu două autoturisme Renault Zoe, ceea ce reconfirmă potențialul proiectului și popularitatea acestuia. Mai mult, modelele CABY au fost implicate în numeroase activități de renume atât local, în Iași, cât și la nivel național.

 Car Sharing Award

 CABY a fost recompensat cu distincția Car Sharing Award în cadrul Galei Premiilor AutoPRO, un eveniment anual aflat la cea de-a treia ediție, ce premiază cele mai performante modele auto, tehnologii, personalități și evenimente ale industriei de profil. Premiul a fost oferit pentru conceptul inovator de a fi primul serviciu de car sharing cu mașini electrice din România. Lansat de Tester Grup în luna septembrie a anului trecut, în flota de mașini CABY există momentan două tipuri de modele electrice: Mitsubishi iMiev și Renault ZOE.

 CABY@ Codecamp Iași și DEV Experience

 Industria IT salută inițiativa CASA AUTO prin CABY și pune bazele unui parteneriat strategic. Serviciul de car sharing cu mașini electrice a fost prezent în cadrul Codecamp Iași, un eveniment dedicat studenților și angajaților din companiile IT din Iași. CABY a acordat în cadrul conferinței 14 premii, ce au constat în vouchere de o zi, atât pentru câștigători, cât și pentru companiile angajatoare. La final, peste 200 de participanți, studenți și tineri manageri, au urmărit prezentarea conceptului primului serviciu de car sharing electric din România. De asemenea, CABY și CASA AUTO au fost, timp de o săptămână, parteneri de mobilitate ai DEV Experience, unul dintre cele mai mari evenimente de IT din Iași.

 CABY la Semimaratonul Iași

 CASA AUTO susține și promovează un stil de viață sănătos și face eforturi în conceperea și dezvoltarea de proiecte sustenabile care să întâmpine această nevoie tot mai prezentă în viața ieșenilor. Prin proiectul de car sharing CABY care dispune de o flotă de mașini electrice, CASA AUTO a răspuns pozitiv invitației de a se alătura uneia dintre cele mai mari competiții sportive din oraș, Semimaratonul Iași. Scopul evenimentului a fost sprijinirea copiilor cu rezultate excepționale din mediul rural, printr-un efort comun de responsabilizare a mediului de afaceri și al întregii comunități ieșene. CASA AUTO s-a alăturat cauzei organizatorilor și a dat startul probei populare cu flota de electrice ce a stârnit senzație în rândul participanților care au apreciat spiritul practic, eficiența, silențiozitatea și grija acordată mediului înconjurător prin diminuarea factorului de poluare. „CABY devine din ce în ce mai popular în rândul ieșenilor. Ne-am dorit ca oamenii să se deplaseze mai ușor și mai eficient și, la fel de important, să constribuim la diminuarea poluării din oraș pe cât posibil. CABY se integrează natural în comunitatea din care face parte, astfel că implicarea în diverse evenimente și activități care promovează un stil de viață sănătos a fost naturală, iar premiul primit anul acesta ne confirmă încă o dată că echipa CASA AUTO inovează constant în industria auto din Iași”, declară Angelica Năstasă, președintele Grupului Tester, din care face parte Casa Auto.

In Plenul Camerei Deputaților a fost aprobat cu 173 de voturi pentru, 90 împotrivă și 9 abțineri, proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 48/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
         Principalele modificări aduse actului normativ sunt:
-       schimbarea modalității de calcul a penalității plătite la Fondul pentru mediu pentru neîndeplinirea obligațiilor de gestionare a echipamentelor electrice şi electronice, în sensul asigurării conformării operatorilor economici responsabili care au obligații pentru anii 2018-2019 în ceea ce privește declararea cantităților de EEE introduse pe piața națională;
-        modificarea termenului de declarare și de plată pentru depozitarea deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, din lunar în trimestrial.

Pack Expo 2018, care a avut loc între 16 şi 19 mai 2018, a confirmat încă o dată nivelul şi ţinuta de calitate a celei mai mari expoziţii dedicate ambalajelor şi soluţiilor de ambalare din Europa de Sud-Est. În cele 4 zile rezervate evenimentului, pavilionul B2 din Centrul Expoziţional Romexpo-Bucureşti a fost gazda întâlnirilor de afaceri productive, a ofertelor de parteneriat şi a discuţiilor axate pe informaţii tehnice şi de calitate. Printre noutăţile acestei ediţii s-au numărat lansările de produse şi echipamentele inovatoare expuse în premieră în România: echipamentul TL 650 Webomatic din clasa traysealer-elor, premiat la Anuga FoodTech, maşina de tipărit digitală Digital ONE de la Mark Andy, echipamentul de stretch hood şi soluţiile automatizate pentru logistică de la iHope, masa de tăiere Esko Kongsberg C44 adusă în premieră în România de Grup Transilvae, VideoJet 1860 - cel mai avansat sistem de marcare cu jet de cerneală disponibil pe piaţă în momentul actual, inovaţii în materie de ambalaje reciclabile 100% de la Marsal.

 Iată ce au declarat o parte din expozanţii Pack Expo 2018, la finalul ediţiei:

 “Eu cred, din ceea ce am observat, că este un interes în a creşte această piaţă, în a aduce informaţie tehnică şi de calitate, iar partenerii cu care lucrez (care sunt din mai multe zone, Elveţia, Danemarca, Germania) mi-au spus că Pack Expo are un nivel şi o ţinută de calitate, comparativ cu alte târguri” - Horaţiu Aurelian Martin, fondator iHope Real România, prezent pentru prima dată la Pack Expo.

 “Pavilionul arată foarte bine, este foarte mare, dar şi organizarea este foarte bună. Ok, nu are aceeaşi mărime cu Labelexpo, dar este – să zicem – un mic pavilion din Labelexpo (cea mai mare expoziţie internaţională pentru industria de ambalaje şi etichete – n.r.). “ – Cristian Dobrotă, director general Romprix Exim SRL.

 "Pack Expo este un târg specializat pentru ambalare, este binevenit şi important pentru ţara noastră, pentru că oamenii trebuie să ştie care sunt trendurile în ambalare la nivel mondial." - Mihai Ciobanu, director general ULMA Packaging România.

 “Pack Expo este un târg de succes” – Iohanna Berea, Marketing Manager Grup Transilvae.

 Conferinţa Naţională “Deşeurile de ambalaje: tendinţe vs.eficienţă”

 Atmosfera de mare târg european a fost oferită şi de speakerii de top prezenţi la Conferinţa Naţională pe teme de mediu “Deşeurile de ambalaje: tendinţe vs.eficienţă”, organizată în cadrul Pack Expo. La conferinţă au participat peste 120 de persoane (reprezentanţi de companii, autorităţi, mass-media). Taxa pe ambalaj, managementul deşeurilor, impactul modificărilor legislative în materie de ambalaje asupra industriei alimentare, dar şi tehnologiile inovatoare folosite în producţia de ambalaje şi etichete au fost principalele teme dezbătute în cadrul conferinţei de reprezentanţi ai Ministerului Mediului, preşedinţi de asociaţii, distribuitori de echipamente, producători de ambalaje şi etichete, printre care Mihai Petre (DELOITTE România), Raul Pop (Ernst & Young România), Mariel Petric (Cora Trade), Linda Mauksch (ALPLA Group), Nathalie Bonk (Webomatic), Constantin Chiriac (ROMPAP) şi Gabriel Moiceanu (FADI). Conferinţa a fost organizată de Romexpo, Euroexpo Fairs, revista Infomediu Europa (co-organizator) şi Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), în colaborare cu Ministerul Mediului.

 

IOANA BOGDAN – câştigătoarea trofeului YOUNG CHEF şi a marelui premiu de

1000 de euro

Ioana Bogdan a fost desemnată câştigătoarea celui mai mare concurs de ready meal din România – YOUNG CHEF by Angst & ULMA. Tânăra a primit titlul şi trofeul YOUNG CHEF, premiul de 1000 de euro, un abonament pe 12 luni la revista “Gastromedia” şi un interviu în următorul număr al revistei, de după eveniment. “A fost o experienţă extraordinară, m-am bucurat foarte tare că în finală am ajuns două femei, asta a fost cred că prima bucurie pentru ziua de ieri. Mulţumim juriului că ne-a dat posibilitatea să gătim într-un număr mai mare şi să-i bucurăm pe cât mai mulţi dintre cei care au fost astăzi prezenţi la acest eveniment. Sunt fericită, bineînţeles, juriul a fost la mare înălţime, spectatorii, organizatorii. Per total, a fost o experienţă senzaţională care va dăinui pe viaţă“, a declarat Ioana Bogdan, câştigătoarea trofeului YOUNG CHEF, după decernarea premiului. Finala concursului a avut loc sâmbătă, 19 mai 2018, în pavilionul B2 din Romexpo-Bucureşti, în cadrul Pack Expo 2018

 Premiile Romanian Packaging Awards (ediţia  II-a)

Tot în cadrul Pack Expo 2018 au fost decernate premiile Romanian Packaging Awards, concursul dedicat ambalajelor şi etichetelor produse în România, ajuns la ediţia a II-a:

 Categoria Ambalajul din carton ondulat (pentru retail) al anului: “Strauss Welcome Kit”, realizat de RONDOCARTON pentru clientul STRAUSS România

  • Categoria Ambalajul flexibil al anului: “Bottle Bag”, realizat de EXONIA HOLDING pentru Coca-Cola şi Cramele Recaş
  • Categoria Ambalajul din carton compact al anului: “Ghiozdanul Back To school”, realizat de MAYR MELNHOF PACKAGING România pentru clientul Mondelez România
  • Categoria Eticheta anului: “SAMARO”, realizată de ROMPRIX EXIM SRL pentru clientul Distileriile Bran
  • Categoria Ambalajul rigid din mase plastice al anului: juriul a decis să nu acorde un premiu la această categorie, întrucât produsele înscrise în concurs nu s-au ridicat la standardele de calitate impuse de regulamentul concursului.

 Pack Expo, expoziţia de ambalaje şi soluţii de ambalare din Europa de SudEst, este organizată de EUROEXPO Fairs şi ROMEXPO Bucureşti.

 Despre EUROEXPO

 EUROEXPO Fairs este cea mai mare companie privată din România, specializată în organizarea de târguri, expoziţii şi evenimente speciale. Cu o experienţă de peste 15 ani în organizarea de târguri şi expoziţii noi, compania a înregistrat un trend ascendent şi a reuşit să crească anual atât numărul expozanţilor, cât şi pe cel al vizitatorilor. Prin intermediul târgurilor organizate (Metal Show, Baby Boom Show – ediţiile de primăvară şi toamnă, PRINT&SIGN, Corporate Gifts Show, Pack Expo, Expo Plast, Cleaning Show, Textile Technology Show), compania a realizat o platformă profesională de comunicare între reprezentanţi ai mii de companii din România şi din străinătate, poziţionând compania în vârful clasamentului celor mai buni organizatori de evenimente.
Târgurile şi expoziţiile EUROEXPO oferă cadrul propice pentru interacţionare, evenimente conexe informative şi proiecte menite să impulsioneze dezvoltarea economică.

 Despre ROMEXPO

 ROMEXPO S.A. este liderul industriei româneşti de târguri şi expoziţii, care îmbină tradiţia cu experienţa şi calitatea de nivel internaţional, toate în beneficiul expozanţilor şi vizitatorilor specialişti care, an de an, confirmă buna reputaţie a firmei. Compania este recunoscută şi pe plan internaţional, fiind membru cu drepturi depline al Asociaţiei Mondiale a Industriei de Expoziţii – UFI, al Alianţei Târgurilor din Europa Centrală – CEFA, al Uniunii Internaţionale de Raportare a Statisticilor Expoziţiilor – CENTREX şi al Asociaţiei Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa – EURASCO.

Pelicam înseamnă mai mult decât proiecții de film. Ca în fiecare an, mergem mai departe în încercarea de a afla răspunsuri la câteva dintre întrebările ridicate în documentarele din program, și vă provocăm la dezbatere. Pelicam Talks din cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni ,cuprinde trei discuții care aprofundează teme precum schimbările climatice, gestionarea deșeurilor sau prețul naturii.

Clima și viitorul

Cercetătorii avertizează că activitatea umană afectează grav natura care se întoarce împotriva noastră prin fenomene meteo extreme. E necesar să facem tranziția către energie curată și economie circulară și armonie cu biodiversitatea. Suntem capabili? O întrebare la care vom răspunde împreună cu John Webster, regizorul documentarului Little Yellow Boots, un film emoționant despre cum putem lăsa o lume mai bună strănepoților noștri, și Corina Murafa, specialist în climă și energie, co-președinta Fundației Ashoka România, o organizație care promovează antreprenoriatul social.

 Valoarea deșeurilor

Deșeurile pe care le eliminăm cu lejeritate în natură nu sunt niște gunoaie, ci niște resurse. Drumul obiectelor ieșite din uz spre groapa de gunoi e pavat cu dezinformare, lipsă de educație și incompetență. Cum schimbăm macazul? La această întrebare vom răspunde împreună cu Salvo Manzone, regizorul documentarului Trough My Rear Window, un film despre relația dintre oameni și obiectele care nu ne mai trebuie, și cu Raul Pop, specialist în managementul deșeurilor.

 Prețul naturii

Natura ne oferă nenumărate beneficii fără de care viața nu ar fi posibilă. Noi considerăm că ni se cuvin și că sunt gratis, deși serviciile de mediu sunt foarte valoroase. Recunoașterea beneficiilor economice pe care ni le oferă natura este un pas în direcția corectă de protejare a mediului sau calea spre transformarea naturii într-o marfă ca oricare alta? O întrebare pentru participanții la dezbatere: Daan Veldhuizen, regizorul filmului BacklightHow Expensive is Nature, și profesorul Dan Cogălniceanu, specialist în servicii de mediu. Dezbaterile din cadrul Pelicam Talks vor fi moderate de Diana Meseșan, jurnalistă la publicația culturală Scena9.

 Fresh Perspectives, o secțiune provocatoare

 

Cea de-a șaptea ediție a festivalului revine cu secțiunea Fresh Perspectives, în care am selectat și de această dată șase documentare care ne pun pe gânduri:

Cizmulițele galbene / Little Yellow Boots / Tulevilla rannoilla (r. John Webster, Finlanda/Germania/Rusia/Norvegia/Letonia, 2017) pleacă de la o întrebare: Ce diferență poate să facă un singur om pe lume? Încercând să răspundă, regizorul construiește această scrisoare cinematografică pentru strănepoata lui, o fetiță care se va naște în 2060 și ale cărei cizmulițe galbene vor călca pe o planetă foarte diferită. Documentarul va fi proiectat în prezența regizorului și va fi urmat de o dezbatere.

Industria laptelui / The Milk System / Das System Milch (r. Andreas Pichler, Italia/Germania, 2017) arată tranziția de la ferme mici de familie la producția industrială a laptelui, un produs alimentar de bază în întreaga lume.  

Nu fără noi! / Not without us! / Nicht Ohne Uns! (r. Sigrid Klausmann, Germania, 2016) urmărește mici eroi din întreaga lume în călătoriile lor de acasă la școală. Copiii își împărtășesc speranțele, visele și fricile cu noi, dar și modul în care văd lumea.

Viața oceanelor / Sea of Life (r. Julia Barnes, Canada, 2017) este o călătorie provocatoare printre cele mai uimitoare, dar și amenințate ecosisteme ale lumii, ghidați de experți renumiți de mediu și ajutați de filmări acvatice uluitoare.

Fereastra din spate / Through My Rear Window / La Finestra sul porcile (r. Salvo Manzone, Italia/Franța, 2017) este examinarea regizorului a relației noastre cu obiectele de consum și acumularea de gunoi care rezultă din propriile noastre acțiuni. Căutarea asta începe când regizorul se întoarce în Palermo și găsește o groapă ilegală de gunoi în fața ferestrei sale. Săturat doar să asiste la ce se întâmplă, acesta devine curios să afle mai multe despre situația gunoiului în oraș. Documentarul va fi proiectat în prezența regizorului și va fi urmat de o dezbatere.

Cât de scumpă este natura? / Backlight – How Expensive is Nature? (r. Daan Veldhuizen, Olanda, 2017) este un film despre valoarea naturii.  Pentru conservarea globală a naturii este nevoie de 300 de miliarde de dolari, dar în lume sunt disponibile doar 51 de miliarde de dolari pe an. Un nou curent propune ca procesul de conservare a naturii să fie făcut într-o manieră profesională: pentru a proteja natura oamenii vor să îi dea o valoare reală.

Documentarele din cadrul competiției Fresh Perspectives vor fi jurizate de cinci adolescenți din Tulcea, coordonați de regizorul Vlad Petri.

Încălzire pe 7 iunie, la Deschis Gastrobar, București

Înainte să ne facem bagajele pentru Tulcea, ne încălzim în București, pe terasa Deschis Gastrobar, pe 7 iunie cu filmul care a încheiat ediția de anul trecut a Pelicam – In Pursuit of Silence (r.Patrick Shen). Așadar, ne pregătim de Pelicam cu o proiecție specială despre relația dintre oameni, mediu și zgomot.

 Pelicam are loc între 21 și 24 iunie în cele cinci spații de desfășurare din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și capingul Pelicamp, pe malul lacului Ciuperca.

Festivalul Pelicam este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Institutului Cultural Român, Organizației Internaționale a Francofoniei, Uniunii Cineaștilor din România și a Fundației pentru Parteneriat.

Pentru corecta informare a persoanelor și instituțiilor interesate, Ministerul Mediului a solicitat Agenției Naționale pentru Protecția Mediului situația la zi a acordurilor de mediu pentru PROIECTELE DE INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ, pe care o publicăm mai jos.

Totodată, precizăm că acest tip de lucrări reprezintă o prioritate a Guvernului PSD-ALDE, beneficiază de o atenție specială din partea tuturor ministerelor și a celorlalte instituții responsabile și, în consecință, procedura eliberării acordurilor de mediu se face cu celeritate, în condițiile legii, sub monitorizarea directă a președintelui ANPM și a ministrului mediului.

  • Autostrada Brașov–Oradea, sector Ogra– Borș (Acord de mediu nr. 5/16.06.2004), data începerii procedurii EIA/EA 19.05.2016; s-a emis acordul de mediu nr. 5/06.11.2017
  • Tronson de autostradă Lugoj – Deva de la km 0+000 – km 100+014 și drum de legătură de la autostradă la varianta de ocolire a Municipiului Lugoj de la km 0+000 – la km 10+518 (Acord de mediu nr. 7/09.09.2010, revizuit în 24.12.2013, revizuit  și finalizat în 09.12.2016)
  • Construire Autostradă București–Brașov privind modificările propuse pe Sectorul 1a 2 București – Moara Vlăsiei Tronsonul cuprins între Km 0+000 – Km 3+325, Nod Centura București Km 6+500 Și Nod Moara Vlăsiei Km 19+500 (Acord de mediu nr. 01/20.03.2007, revizuit prin Decizia Etapei de Încadrare nr.11/19.10.2016), data începerii procedurii EIA/EA 13.07.2017; s-a emis Decizia etapei de încadrare 11/19.10.2016 – document final.
  • Autostrada Sibiu – Pitești
  • km 122,
  • km 122+500,
  • km 122+950,
  • km 123

data începerii procedurii EIA/EA 27.12.2017; s-a depus studiul de evaluare adecvată în data de 16.05.2018.

 Autostrada Târgu Mureș – Iași, data începerii procedurii EIA/EA 21.06.2013; s-a respins prin Decizia nr. 21/28.09.2015. Motivul respingerii: nedepunerea raportului privind impactul asupra mediului și studiul de evaluare adecvată în termen de 2 ani.

 Modernizare DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov, km 13+800 – km 42 +850 și km 54+050-km128 +250, data începerii procedurii EIA/EA 26.02.2016; s-a emis decizia etapei de încadrare nr. 19/09.12.2014 , rev. 13.10.2017– document final

 Reabilitare DN66 Bumbești Jiu – Petroșani km 93+500 – Km 126+000, data începerii procedurii EIA/EA 24.02.2015 ; stadiul reglementării – finalizat prin Decizia etapei de încadrare 223/09.10.2017.

 Modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între A1-DN7 şi DN2-A2 și lărgire la 4 benzi a centurii București – Sud între A1 și A2 (km 23+600 – km 55+250), data începerii procedurii EIA/EA 07.11.2017; s-a delegat competența pentru derularea procedurii la APM București.

 Autostrada de centură București km 0+00 – km 100+900, data începerii procedurii EIA/EA 12.05.2017, urmează depunerea completărilor solicitate de ANPM prin adresa nr.1/1565/VT/30.05.2017.

 Autostrada Sebeș – Turda (Acord de mediu RO – ANPM / nr.01 / 30.06.2009, revizuit în data de 31.10.2013, revizuit în data de 26.11.2015), data începerii procedurii EIA/EA 08.11.2017; s-a emis Decizia etapei de încadrare nr.1 din 08.01.2018 – document final.

 Reabilitare DN 17D Beclean-Cârlibaba, s-a delegat competența pentru derularea procedurii la APM Bistrița - Năsăud;  APM Bistrița – Năsăud a emis decizia etapei de încadrare nr. 640/18.10.2016– document final.

 Modernizare DN 28B Târgu Frumos – Botoșani, km 0+000 – 76+758, data începerii procedurii EIA/EA 02.2017; s- a emis decizia etapei de încadrare nr. 221/29.09.2017 – document final.

 Modernizare DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, s-a delegat competența la APM Dâmbovița prin Decizia nr.156/31.05.2017; s-a emis acordul de mediu nr.2/15.05.2018 – document final.

 Regiunea Nord – Est – Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași, data începerii procedurii EIA/EA 11.05.2017; s-a delegat competența la APM Botoșani prin Decizia nr.178/23.06.2017; APM Botoșani a emis Decizia etapei de încadrare nr.115/07.07.2017 – document final.

 “Modernizarea DN 67B Scoarța - Pitești, km 0+000-km 188+200”, data începerii procedurii EIA/EA 08.02.2018; s-a delegat competența la APM Vâlcea prin Decizia nr.24/03.05.2018.

 Stabilizare și consolidare versanți DN 57 km 4+093 – km 93+000, data începerii procedurii EIA/EA 07.01.2018; urmează depunerea memoriului de prezentare.

 Proiect ”Modernizare DN5 București – Adunații Copăceni, sector km 7+573 – km 19+220”, data începerii procedurii EIA/EA 27.04.2018.

 Pasaj suprateran pe DJ602 Centura București-Domnești”, data începerii procedurii EIA /EA 02.04.2018; s-a delegat competența la APM București prin decizia nr.13/03.04.2018.

 “Elaborare studiu de fezabilitate și obținerea autorizației de construire pentru centru de întreținere și coordonare autostradă A3 km 30+600 și a punctului de sprijin autostrada A3 km 66+500 – obiectul centru de înființare și coordonare autostrada A3 km 30+600” propus a fi amplasat pe teritoriul comunei Snagov, județul Ilfov; Notificare de modificare a proiectului „Autostrada București – Brașov”; data începerii procedurii EIA/EA 22.05.2017; s-a delegat competența la APM Ilfov prin Decizia nr.228/19.10.2017; s-au solicitat completări care au fost comunicate beneficiarului prin îndrumar. Nu s-au depus completările. După depunerea completărilor proiectul va fi reanalizat.

 “Proiectare și execuție parcări de scurtă durată și spații de servicii Autostrada București - Brașov, Secțiunea Bucureşti-Ploieşti” propus a fi amplasat pe teritoriul comunele Gruiu şi Moara Vlăsiei, județul Ilfov; Notificare de modificare a proiectului

„Autostrada București – Brașov”; data începerii procedurii EIA/EA 15.06.2017; s-a delegat competența la APM Ilfov; s-au solicitat completări care au fost comunicate beneficiarului prin îndrumar. Nu s-au depus completările. După depunerea completărilor proiectul va fi reanalizat.
Pagina 2 din 22

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: