Miercuri, 04 Octombrie 2017 17:53

Ministrul Mediului inspectează depozitele de deșeuri din județele Cluj și Bistrița Năsăud

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Viceprim-ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului, s-a aflat în această dimineață la Cluj unde a inspectat, la fața locului, situația depozitului de deșeuri de la Pata Rât, pentru a vedea cum evoluează situația existentă ca urmare a alunecării de teren produsă la sfârșitul lunii iulie, precum și stadiul măsurilor ce trebuiau luate de autoritățile locale pentru limitarea impactului asupra mediului produs de acest eveniment. Ministrul Mediului a continuat cu inspectarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Cluj, care a fost aprobat de C.E în anul 2011 dar nu a fost finalizat deoarece lucrările au fost considerate neconforme. La discuțiile din teren au participat autoritățile județene, primarul Municipiului Cluj, reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, ai ANPM și APM Cluj, precum și managerul proiectului. „Ne aflăm într-un județ care a întrecut județul Brașov în problemele ce țin de managementul deșeurilor, pentru că județul Brașov a început să se conformeze și să demareze toate procedurile de închidere a depozitelor și de funcționare a SMID. Clujul este județul cu cele mai multe probleme în ceea ce înseamnă depozite de deșeuri. Aici sunt 6 depozite neconforme, care trebuie închise și la două dintre ele nici măcar nu au început lucrările. Pata Rât e un depozit care și-a sistat activitatea în 2010 și care trebuia de foarte mult timp să fie închis. Există pericolul ca, la următoarele ploi mai abundente care vor veni, tot levigatul să ajungă în stradă. Cred că autoritățile locale, în special Consiliul Județean, nu au tratat problema cu responsabilitate și mai cred că măsurile pe care trebuiau să le întreprindă trebuiau să le facă demult. Dacă nici acum, în al 12-lea ceas, nu se vor trezi, atunci cred că problemele vor fi de altă natură'', a accentuat viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu. Bd. Libertății, nr.12, Sector 5, București Tel.: +4 021 408 9605 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Web: www.mmediu.ro În ceea ce privește SMID Cluj, ministrul Mediului a cerut autorităților să urgenteze construirea lui deoarece „dacă în termen de 6 luni acesta nu va fi finalizat problemele privind managementul deșeurilor în județul Cluj vor deveni și mai mari deoarece și depozitele temporare de deșeuri își vor depăși capacitatea și vor trebui închise. Consiliul Județean Cluj a returnat 20 de milioane de euro pentru proasta gestionare și nefinalizarea proiectului iar acești bani sunt plătiți din buzunarul clujenilor”, a subliniat ministrul Mediului. Deplasarea Viceprim-ministrului a continuat la Bistrița Năsăud unde a participat la întâlnirea de lucru cu Prefectul Ovidiu Victor Ferent, cu Președintele Consiliului Județean Radu-Emil Moldovan, cu vicepreședintele Consiliului Județean Ioan Țintean, cu operatorii de salubritate din județ, reprezentanții DSP, ai Gărzii Forestiere, ai ANPM și ai autorităților de mediu din județ. „Scopul vizitei mele în Bistrița Năsăud este acela de a pune în oglindă ce am văzut la Cluj cu rezultatele deosebite pe care le aveți în acest județ unde există un sistem funcțional, bine pus la punct și prin intermediul căruia puteți să gestionați, cu responsabilitate, tot ce înseamnă management al deșeurilor, de la colectare pana la reciclare și valorificare. În acest județ există primul SMID funcțional, la nivel național. De asemenea, vreau să anunț că Planul Național pentru Gestionarea Deșeurilor este aproape finalizat și urmează ca la mijlocul lunii noiembrie să fie aprobat prin HG. Și, pentru că am văzut că aici colectarea selectivă se face în procent de aproape 50%, vreau să anunț că Ministerul Mediului va lansa în perioada următoare un program național de informare și conștientizare astfel încât toți cetățenii să afle despre beneficiile acestei acțiuni, ce ar trebui să devină o obișnuință, deoarece numai colectând selectiv vom reuși să reducem cantitățile de deșeuri care se duc spre depozitare și vom proteja resursele naturale. Industria reciclării trebuie sprijinită deoarece conduce la creare de noi locuri de muncă și România va putea să beneficieze de o dezvoltare cu adevărat durabilă”, a conchis ministrul Mediului. Programul vizitei viceprim-ministrului Grațiela Gavrilescu va continua mâine, 3 octombrie, cu vizitarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tarpiu din județul Bistrița Năsăud precum și la depozitul de deșeuri industriale închis SALUBRIS S.A din Mediaș. Acțiunea se înscrie în seria vizitelor de lucru programate a se desfășura, în perioada următoare, în mai multe zone din țară, ce au drept scop evaluarea principalelor probleme de mediu existente și identificarea soluțiilor de rezolvare a acestora.


DIRECȚIA DE COMUNICARE, TRANSPARENȚĂ ȘI IT
MINISTERUL MEDIULUI

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: