Joi, 13 Iulie 2017 20:59

Pădurea Crăiască din Ocna Șugatag reintră în circuitul public odată cu finalizarea „potecii de povești”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
În data de 5 iulie 2017, Centrul de Ecologie și Turism Maramureș, WWF-România și Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului au organizat o clacă în Pădurea Crăiască din Ocna Șugatag (Maramureșul istoric) pentru amenajarea „potecii de povești”. Aceasta reprezintă un traseu tematic ce străbate Pădurea Crăiască de la sud la nord (și înapoi) prin care vizitatorii pot descoperi informații și povești despre arborii seculari de aici, păsările felurite ce se adăpostesc aici, civilizația lemnului și multe altele. „Poteca de povești” a izvorât ca un mic proiect comunitar dintr-un proiect mai larg de conservare și valorificare a ariilor naturale protejate derulat de WWF în destinația ecoturistică Mara-Cosău-Creasta Cocoșului, și s-a bazat pe contribuții financiare din partea unei rețele de pensiuni de familie locale, tur-operatori cu programe turistice în această zonă, și donații venite din toate colțurile țării și din străinătate în campania „Poteca de povești”, de la sfârșitul anului 2015.

La clacă au participat copii și tineri ai locului, profesori, reprezentanți ai unor centre de informare din zonă, meșteri locali și mai mulți membri ai organizațiilor partenere (WWF, CET și PNMM). Operațiunea s-a desfășurat pe parcursul întregii zile, cu un picnic câmpenesc de prânz, iar participanții au lucrat pe echipe cu misiuni diferite: igienizarea traseului, marcarea traseului cu însemne turistice standard (bulina albastră), montarea panourilor, crearea de „medalioane” și săgeți indicatoare scrise/pictate de mână și agățate de unii arbori de pe traseu.

Poteca de povești poate fi accesată pornind dinspre Centrul de informare din centrul stațiunii Ocna Șugatag, mergând pe Strada Primăverii până în capăt și apoi coborând spre valea Pârâului Sărat. Punctul de intrare pe potecă este semnalizat printr-un panou de bun venit unde se află expusă și o lucrare a unei tinere talentate din Ocna Șugatag care a câștigat un concurs de desen desfășurat în cadrul Licelui Tehnologic Ocna Șugatag în vara anului 2014. De acolo, vizitatorii pot parcurge poteca în aproximativ jumătate de oră, având popasuri cu panouri de informare din loc în loc, și se întorc la punctul de bun venit.

Odată finalizată poteca de povești, echipa de proiect va realiza și un mic ghid de teren pentru școlile din zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului. Ghidul va conține lecții interactive inspirate de poveștile pădurii și va fi utilizat de profesori în programe precum „Școala altfel”, pentru a crea experiențe deopotrivă interesante și distractive pentru elevi, în mijlocul Pădurii Crăiești.

De ce este specială Pădurea Crăiască

Pădurea Crăiască este un petec de 49 ha care, din cauza restrângerii treptate a suprafeței împădurite din Maramureș, a rămas izolată de alte păduri din jur. Pădurea a devenit în 1964 rezervație de semințe pentru speciile de stejar și larice, iar în anul 2000 a fost declarată arie naturală protejată. Aceasta se află în proprietatea Ocolului Silvic Mara.

Pădurea Crăiască este deosebită pentru asocierea neobișnuită de specii de arbori: stejar, gorun și larice, care vegetează alături de carpen, cireș sălbatic, alun, mur. Aici există încă multe exemplare monumentale de stejar, cu vârste de peste 250 de ani, înălțime de 30 m și diametru al trunchiului de peste 2 m. În pădure există specii endemice de floră ca sor-cu-frate și pușca-dracului, însă ce e cu adevărat interesant este populația diversă și abundentă de păsări care au găsit aici condiții favorabile pentru cuibărit, adăpost și hrănire. Pădurea adăpostește  51 de specii de păsări, între care și specii rare/vulnerabile ca vânturelul roșu, turturica, pupăza, ciocănitoarea de stejar sau ciocârlia de pădure.

De unde a venit ideea Potecii de povești

Deși există o legătură culturală profundă și ancestrală între maramureșeni și pădure, Pădurea Crăiască era însă izolată de comunitatea locală. Pădurea Crăiască nu se regăsea între preferințele de petrecere a timpului liber ale localnicilor, din pricina lipsei unei infrastructuri de vizitare, și nu era cu adevărat integrată nici în circuitul turistic. În lipsa unei poteci marcate și a cunoașterii regulilor de vizitare a rezervației, cei care treceau totuși pe aici puteau devia ușor de la traseu, producând deranj speciilor de păsări și vegetației. De asemenea, pe acest traseu și la marginea pădurii s-au găsit deșeuri și s-au constatat degradări provocate de pătrunderea cu mijloace motorizate, precum ATV-uri sau chiar mașini de teren, lucru care este interzis prin legile din domeniul ariilor naturale protejate.

În 2012, în cadrul unui proiect coordonat de WWF, au fost puse bazele unei colaborări la nivel local între proprietarii de pensiuni de familie din zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului și tur-operatori care aduc turiști în zonă, pe de-o parte, și custozii de arii naturale protejate din zonă, pe de altă parte. Colaborarea a constat în punerea în comun de fonduri de către operatorii economici din domeniul turismului și alegerea în mod participativ a unei idei (proiect) de a investi fondurile respective într-o arie naturală din zonă unde există o problemă de mediu sau o lipsă de infrastructură de vizitare. Contribuțiile financiare au fost anuale și au fost colectate într-un Fond de Conservare și Dezvoltare Durabilă administrat de Centrul de Ecologie și Turism Maramureș (CET), un ONG local cu activități de educație de mediu pentru tineri, de monitorizare a faunei și florei sălbatice și de promovare a ecoturismului în Maramureșul istoric. Proiectul ales de cei implicați în această inițiativă a fost „poteca de povești”, întrucât în urma analizei opțiunilor acesta a fost considerat a fi investiția cu cel mai mic efort financiar, dar cu impact de conservare, social și economic cel mai mare. Fondurile adunate la nivel local au fost suplimentate printr-o campanie derulată la sfârșitului anului 2015: http://www.wearehere.ro/p/poteca-de-povesti, reieșind astfel un buget total suficient pentru amenajarea potecii și realizarea ghidului de teren pentru școli.

SURSA 

www.wwf.ro


Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: