• Webbanner Ecomondo
  • Ecoatitudine DEEE Arad Web
  • Web 04072019
Vineri, 03 Iulie 2015 20:25

Solar Impulse 2, alimentat exclusiv cu energie solară, a doborât recordul mondial pentru un zbor solo fără escală/VIDEO

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Solar Impulse 2, un avion alimentat exclusiv cu energie solară, a doborât recordul mondial pentru un zbor solo fără escală, joi, la aproximativ 100 de ore după ce a decolat din Nagoya (Japonia) spre Honolulu (Hawaii), în cadrul celei de-a şaptea etape din călătoria sa în jurul lumii.

Precedentul record fusese stabilit de Steve Fossett, care a zburat timp de 72 de ore şi 45 de minute în 2006, informează site-ul publicaţiei franceze Le Monde.
Noul record va fi cu siguranţă ameliorat, deoarece zborul avionului Solar Impulse 2 încă nu s-a încheiat, în ciuda stării de epuizare pe care o resimte pilotul său, André Borschberg. Joi seară, la ora 18.30 (ora Parisului), avionul solar parcursese 84% din traseul pe care îl are de străbătut în drumul său spre statul american, adică 6.921 de kilometri. Îi mai rămâneau de parcurs 1.250 de kilometri, potrivit organizatorilor acestui proiect, care erau însă îngrijoraţi de condiţiile meteorologice dificile, marcate de "turbulenţe la altitudinea de 2.400 de metri şi un front rece".
Zborul dintre Nagoya şi Honolulu reprezintă cea de-a şaptea etapă din călătoria în jurul lumii pe care o realizează Solar Impulse 2.
Pilotul, singur într-o cabină nepresurizată de 3,8 metri cubi, face mici pauze de odihnă de doar 20 de minute pentru a putea să menţină controlul asupra acestui avion experimental. Are la dispoziţie o paraşută şi o barcă de salvare, în cazul în care avionul s-ar prăbuşi în Oceanul Pacific. Zburând la altitudini de până la 9.000 de metri, André Borschberg trebuie să folosească butelii de oxigen pentru a respira şi are de suportat mari variaţii de temperatură pe parcursul unei singure zile.

VEZI IMAGINI

Miercuri, Solar Impulse 2 depăşise un obstacol important, odată cu trecerea peste un front atmosferic rece, care se apropia de Taiwan venind din Alaska. Acel front era considerat de netrecut, deoarece era foarte dens, încât Solar Impulse 2 şi-a amânat de mai multe ori decolarea din Japonia, unde a aterizat pe 1 iunie şi aşteptând aproape o lună apariţia unor condiţii meteorologice mai favorabile.
Avionul Solar Impulse 2, care în trecut a trebuit să aştepte tot o lună şi în China, în cadrul unei etape precedente, a decolat pe 9 martie din Abu Dhabi, începând astfel o călătorie de 35.000 de kilometri în jurul lumii, cu scopul de a promova folosirea energiilor regenerabile, în special a energiei solare.
Avionul Solar Impulse 2 (SI2) este propulsat cu ajutorul a peste 17.000 de celule solare care acoperă aripile sale cu o anvergură de 72 de metri - aproape la fel ca un avion Airbus A380. Însă SI2, construit din fibră de carbon, are o greutate de doar 2,5 tone - la fel ca un automobil 4x4, reprezentând mai puţin de 1% din greutatea unui avion Airbus A380.
În total, aparatul va parcurge 35.000 de kilometri, cu o viteză relativ modestă (între 50 şi 100 kilometri pe oră), survolând două oceane (Pacific şi Atlantic).
Această călătorie în jurul lumii, efectuată la o altitudine de cel mult 8.500 de metri, va dura cinci luni şi va include 25 de zile de zbor efectiv, înainte de revenirea avionului la Abu Dhabi, programată pentru sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.
În total, 130 de persoane participă la această aventură ştiinţifică: 65 vor însoţi piloţii în jurul lumii (în cadrul departamentului de logistică) şi alţi 65 vor fi la Monaco, în centrul de control al misiunii (meteorologi, controlori aerieni şi ingineri).
Solar Impulse 2 este succesorul primului prototip Solar Impulse 1, care a permis creatorilor proiectului să efectueze mai multe zboruri de lungă durată în Europa, Maroc şi să traverseze Statele Unite în 2013 cu mai multe escale, devenind primii din lume care au reuşit o astfel de realizare ştiinţifico-tehnologică.

 

 

Ultima modificare Vineri, 03 Iulie 2015 20:33

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: