• Iremcon Webbanner
  • Webbanner4martie
O ”întâlnire” inedită a avut loc între o turmă de elefanți și o cameră GoPro. Dispozitivul video a fost lăsat pe un teren în apropierea animalelor, acestea fiind atrase de ciudatul obiect, scrie Huffington Post. Elefanții au mirosit pe rând camera video, au întors-o și chiar au apucat-o cu ajutorul trompelor, însă și-au pierdut rapid interesul pentru aparatură.
Miercuri, 05 August 2015 15:41

Risipa alimentară, o problemă globală

Scris de
Risipa alimentară a ridicat preocupări reale în ultimii ani, ocupând primele locuri pe agenda reuniunilor organizate la nivel european şi internaţional. În timp ce în ţările dezvoltate se observă un exces de consum care, paradoxal, implică pierderi uriaşe, în alte ţări conflictele, condiţiile economice sau cele meteorologice generează crize alimentare. Cetăţenii din ţările dezvoltate aruncă o cantitate de alimente egală cu producţia totală din Africa Subsahariană. Potrivit ultimelor estimări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), peste 30% din alimentele produse la nivel mondial, respectiv 1,3 miliarde de tone, se risipesc în fiecare an. Sau, altfel spus, aproximativ 750 de miliarde de dolari se duc la gunoi… Cantitatea risipită ar acoperi de trei ori necesarul de hrană pentru populaţia globului, iar valoarea pierderilor este de şase ori mai mare decât cea a ajutoarelor destinate dezvoltării. Problema generată de risipa alimentară s-a aflat şi în centrul reuniunii miniştrilor Agriculturii din Grupul economiilor dezvoltate şi marile economii emergente, G20, care a avut loc la începutul lunii mai, la Istanbul. Discuţiile s-au axat pe problemele securităţii alimentare şi nutriţie. În comunicatul publicat la finalul reuniunii, miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de extinderea fenomenului risipei alimentare, care are implicaţii atât la nivel…
Milioane de lăcuste au apărut la fermele din Rusia, distrugând câmpuri întregi de porumb și alte recolte și determinând autoritățile să decreteze stare de urgență, informează CNN. Insectele de aproximativ 8 centimetri lungime au afectat cel puțin 800.000 de hectare, aceasta fiind cea mai gravă invazie din ultimii 30 de ani. Autoritățile au anunțat că cel puțin 10% din recoltă a fost distrusă complet și au declarat stare de urgență, însă par neajutorate în prevenirea distrugerilor. La televiziunea de stat, invazia este pusă pe seama schimbărilor climatice. Oficiali din Ministerul Agriculturii au declarat că au suplimentat zborurile de stropire a culturilor, însă temperaturile ridicate diminuează eficacitatea pesticidelor.
Hiroshima comemorează 70 de ani de la lansarea primei bombe atomice din istorie, care a ucis instantaneu 60.000 de oameni și pe termen lung peste 160.000, din cauza radiațiilor. La trei zile de la lansarea bombei de la Hiroshima a fost lansată și cea de la Nagasaki, care a ucis aproximativ 80.000 de oameni. Cele două bombardamente au dus la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă au transformat cele două orașe japoneze în ruine și generații întregi au suferit din cauza otrăvirii cu radiații. Zeci de mii de oameni au murit de-a lungul timpului în regiune, din cauza cancerului și a altor boli provocate de radiații. Medicul James Yamazaki, cercetător al echipei medicale a SUA la Nagasaki, a fost martorul efectelor chimice asupra organismului uman. Acesta a analizat, în perioada 1949 - 1961, femei care erau însărcinate la momentul bombardamentelor. Copiii născuți aveau retard mental sau au dezvoltat cancer. ”Impactul radiațiilor asupra corpului omenesc - principalul efect, pe termen lung - este apariția cancerului. Impactul enorm asupra populației este inacceptabil”, a declarat medicul, scrie NBC News. Yamazaki a afirmat în cartea sa,”Children of the Atomic Age” (n.r. ”Copiii epocii atomice”), că dacă americanii ar fi știut atunci ce poate…
Pentru că este vară și ne petrecem mai mult timp în natură, nu scăpăm de țânțari și alte insecte, unele dintre ele fiind chiar periculoase. De multe ori, pielea noastră reacționează neplăcut la produsele din comerț, iar copiii sunt și mai sensibili la conservanții și excipienții sintetici. Așa că am încercat să descopăr formule naturale pe bază de uleiuri esențiale, cât mai delicate și mai puțin nocive pentru pielea noastră, toate având și efecte benefice suplimentare. Ceea ce în parafarmaciile din străinătate este de mult timp o banalitate, la noi în ţară poate fi găsit doar pe internet Pe Estelle am întâlnit-o pe un blog pentru pasionații de produse naturiste. Am remarcat ideile originale și ușor de pus în practică pe care le avea, îndrumările pe care le oferea cu generozitate celorlalți membri și entuziasmul cu care găsea soluții din propria experiență. Locuiește la Paris de mai bine de 15 ani și are un stil de viață simplu. „Este o mare diferență din acest punct de vedere între români și francezi. Aici am descoperit că tot ce este natural poate fi și eficient. Nu dau fuga la farmacie imediat ce am o durere de cap, iar în dulapul meu nu…
Primăria Capitalei îşi propune să ajungă la un nivel de 78% în colectarea selectivă de acum în zece ani şi să reducă de la 121 kg (în 2014) la 60 kg (în 2025) pe an cantitatea de deşeuri reziduale pentru fiecare locuitor. Capitala Sloveniei şi-a asumat principiile stricte ale coaliţiei Zero Waste Alliance International: eliminarea deşeurilor fără a amenaja noi gropi de gunoi şi fără a construi noi incineratoare. În 2004, când a fost lansat, „Zero Waste” (n.r. zero deşeuri - ZW) nu părea decât o filosofie ruptă de realitate într-o lume în care deşeurile erau privite ca un „rău inevitabil” al dezvoltării. Conceptul propunea „elaborarea de produse şi procese care să reducă volumul şi toxicitatea deşeurilor, nu să le ardă sau să le îngroape”. De-a lungul anilor, ZW a evoluat „într-o strategie, un set de instrumente practice care caută să elimine deşeurile, nu să le gestioneze”, conform Zero Waste Alliance International (ziwa.org). Treptat, s-a dovedit că ideea poate prinde viaţă. De pildă, cei 47.000 de locuitori ai oraşul italian Campannori au ajuns la o colectare selectivă de 80% şi doar 18% dintre deşeurile produse anual nu pot fi refolosite, reciclate sau compostate, ci ajung la groapa de gunoi. Până…
Iranul se confruntă în ultima perioadă cu temperaturi extrem de mari chiar și pentru această regiune, în weekend fiind înregistrate 73 de grade Celsius, informează New York Post. ”A fost una dintre cele mai mari temperaturi pe care am măsurat-o”, a declarat meteorologul AccuWeather Anthony Saglia. Orașul Bandar Mahshahr s-a apropiat de un record mondial de temperatură. Localitatea cu 100.000 de locuitori a înregistrat 81 de grade Celsius pe 8 iulie 2003, scrie Sky News. Iranul și Irakul se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate, autoritățile de la Bagdad anunțând chiar o vacanță de patru zile din cauza căldurii, după ce termometrele au înregistrat aproape 50 de grade Celsius.
Astronautul american Buzz Aldrin a dezvăluit costurile pe care le-a suportat pentru călătoria pe Lună din 1969, acestea fiind de 33 de dolari, informează CNN. Astronautul a publicat pe contul său de Twitter o serie de documente personale ale misiunii, printre care se numără ”traseul” acesteia: Houston -- Cape Kennedy -- Lună -- Oceanul Pacific -- Hawaii -- Houston. #TBT My mission director @Buzzs_xtina's favorite piece of my memorabilia. My travel voucher to the moon. #Apollo11 pic.twitter.com/c89UyOfvgY — Buzz Aldrin (@TheRealBuzz) July 30, 2015 Cei 30 de dolari au reprezentat costul deplasării lui Aldrin pe Terra, cu ajutorul unui vehicul privat. Luând în considerare inflația, cei 30 de dolari din 1969 ar valora 217 dolari în prezent. Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună, a dezvăluit și faptul că el și ceilalți membri ai echipajului Apollo 11 - Neil Armstrong și Michael Collins - au fost nevoiți să semneze documente vamale la întoarcerea pe Terra. ”Bagajele” pe care aceștia le-au declarat au fost roci lunare și probe de praf lunar. Yes the #Apollo11 crew also signed customs forms. We brought back moon rocks & moon dust samples. Moon disease TBD. pic.twitter.com/r9Sn57DeoW — Buzz Aldrin (@TheRealBuzz) August 2,…
Administrația Obama a anunțat planul SUA împotriva schimbărilor climatice, acesta fiind concentrat pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de la centralele pe cărbune ale țării, informează CNN. Planul ”Clean Power” (n.r. ”Energie curată”) reprezintă regulile impuse de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA, pe care președintele Barack Obama le-a numit ”cel mai important pas pentru combaterea schimbărilor climatice”. ”Suntem prima generație care simte impactul schimbărilor climatice și ultima generație care poate face ceva în această privință”, a declarat președintele SUA. Conform planului, statele vor trebui să îndeplinească anumite standarde de reducere a emisiilor de carbon, în funcție de consumul de energie. Barack Obama susține că centralele energetice reprezintă cel mai mare poluator cu carbon, până în prezent neexistând o limită a emisiilor de carbon pe care acestea le eliberează în aer. Criticii planului spun însă că acesta va duce la scumpirea energiei pentru consumatori. Însă, conform Agenției pentru Protecția Mediului, planul va costa 8,4 miliarde de dolari, iar beneficiile acestuia se vor ridica la sume între 34 și 54 de miliarde. 37% din energia SUA a fost furnizată în 2012 de cărbune, 30% din gaze naturale, 19% din centrale nucleare, 7% din surse hidrologice și 5% din…
Câțiva membri ai echipei revistei InfoMediu Europa au pornit spre Cercul Polar, în căutarea ”Soarelui de la miezul nopții”. Călătoria de aproximativ 20 de zile va fi consemnată într-un ”jurnal” cu ajutorul căruia sperăm să vă putem oferi detalii inedite și interesante de pe drum și din locurile pe care le vedem. Primele zile ale călătoriei au fost petrecute pe traseul București-Nyborg (Danemarca). Drumul de aproximativ 2.500 de kilometri a fost parcurs în două zile, toate întârzierile de pe parcurs fiind recuperate în Germania, datorită lipsei restricțiilor de viteză pe autostradă. Un punct de oprire a fost Bratislava, capitala Slovaciei, un oraș curat, cu multe spații verzi și cel mai ieftin carburant cumpărat până în prezent pe traseu. Peisajele pe lângă care trecem sunt variate, însă diferențe notabile între România și alte țări au ieșit în evidență pe parcursul drumului: dacă în România și Ungaria găseam terenuri agricole necultivate, în Germania și Danemarca fiecare petic de teren este foarte bine valorificat. Până și pomii de la marginea ogorului sunt aliniați la distanțe regulate.Vom reveni cu alte detalii despre călătoria noastră.
Revista National Geographic a anunțat câștigătorii concursului de fotografie Traveler pe anul 2015. Premiul pentru cea mai bună fotografie a anului a fost câștigat de Anuar Patjane, pentru o imagine a unei balene înotând alături de puiul ei în jurul insulei Roca Partida din Mexic. Fotograful va primi o expediție foto de opt zile în Costa Rica și Canalul Panama, pentru două persoane. Locul al doilea, câștigat de Faisal Azim cu portretul a trei muncitori într-o moară de pietriș, are ca premiu o expediție foto de șase zile pentru observarea vieții sălbatice din Yellowstone. Locul trei a fost adjudecat de Ahmed Al Toqi cu imaginea unei întreceri de cămile în Oman și va primi drept premiu o croazieră de șase zile pentru două persoane. Printre fotografiile premiate se numără și cea a românului Eduard Guțescu, intitulată "Land of Fairy Tales". Imaginea a fost realizată în satul Peștera din județul Brașov. VEZI TOATE IMAGINILE AICI Concursul foto al National Geographic a reunit aproape 18.000 de fotografii, incluse în patru categorii: Potrete de călătorie, Scene exterioare, Simțul spațiului și Momente spontane. 10 dintre fotografii au fost premiate.
Imaginea astronomică a zilei de 3 august, publicată de NASA, reprezintă un ”arc de protoni” deasupra lacului Superior din Michigan. Fotografia a fost realizată de astrofotograful Ken Williams și a surprins ”arcul de protoni” care a apărut pe cer pentru doar 15 minute. Luminile galbene ce pot fi văzute pe fundal reprezintă sistemul de iluminat din orașul Marquette, Michigan. Pietrele de culoare albastră și galbenă din lacul Superior sunt luminate cu ajutorul unei lanterne cu lumină LED. Arcul de protoni este un tip rar de auroră boreală, de culoare roșie. Acesta se produce atunci când cantități mari de protoni bombardează atmosfera Pământului după un eveniment energetic ce a avut loc în Soare.
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada 3 - 16 august, pentru fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. BANAT Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi, astfel că în toată regiunea se va instala și se va intensifica din nou canicula, media maximelor termice fiind în creștere de la 32 de grade în data de 3 august la aproximativ 36 de grade în zilele de 6 - 7 august. Va urma o ușoară răcorire în perioada 8 - 10 august, când maximele vor fi de 33…35 de grade, tendința pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistență a unui regim termic ridicat, local canicular. Aceeași evoluție este estimată și în regimul valorilor nocturne, acestea urmând a fi în perioada 4 - 7 august, dar și în a doua săptămână a intervalului, în medie de 18…19 grade, însă local temperaturile nu…
Imaginile mai multor animale pe cale de dispariție au fost proiectate pe Empire State Building din New York, în cadrul unui proiect de conștientizare a speciilor în prag de extincție, informează CNN. Printre imaginile proiectate pe o pânză de 380 de metri înălțime s-a numărat cea a leului Cecil, a cărui ucidere a stârnit o revoltă internațională. Alături de Cecil, au fost proiectate imagini cu tigri, leoparzi de zăpadă, lemuri, șerpi, păsări și animale marine. Spectacolul de imagini a fost realizat pentru promovarea documentarului ”Racing Extinction” (n.r. ”La întrecere cu extincția”). Proiectul a costat 1 milion de dolari, iar proiecția a fost o premieră pentru clădirea simbol a New York-ului, care este în mod obișnuit luminată în diferite culori.
Cecil, cel mai cunoscut leu din Africa, a fost ucis de un medic dentist american, vânătoarea stârnind numeroase nemulțumiri privind uciderea animalelor sălbatice pentru trofee, informează CNN. Walter J. Palmer, un medic din Minnesota, a plătit către doi ghizi din Zimbabwe cel puțin 50.000 de dolari pentru a putea vâna. Prada nu a fost însă orice animal, ci Cecil, cel mai cunoscut leu din parcul național Hwange din Zimbabwe. Leul în vârstă de 13 ani a avut parte de o moarte lentă și dureroasă. Animalul a fost rănit cu o săgeată, însă a mai supraviețuit 40 de ore până să fie reperat de vânători și împușcat cu o armă. Cecil a fost jupuit și decapitat, iar vânătorii au încercat să distrugă GPS -ul pe care leul îl purta deoarece făcea parte dintr-o cercetare a Universității Oxford. ”Nu am știut că leul era cunoscut și că făcea parte dintr-un studiu până la sfârșitul vânătorii. M-am bazat pe expertiza ghizilor locali pentru o vânătoare legală”, a declarat medicul dentist acuzat de uciderea animalului. Uciderea lui Cecil a stârnit un val de furie, nemulțumiri și amenințări, iar medicul a fost nevoit să își închidă cabinetul și pagina de Facebook. Uciderea lui Cecil a…
Un fenomen inedit numit ”lună albastră” va avea loc vineri, informează CNN. ”Luna albastră” reprezintă a doua apariție a lunii pline într-o lună calendaristică. De obicei, Luna plină se petrece la fiecare 29 de zile, însă o dată la aproximativ 2 ani și jumătate apare a doua Lună plină, deoarece majoritatea lunilor calendaristice au 30 sau 31 de zile. Potrivit Observatorului Naval din Washington, atunci când un anotimp are patru Luni pline, cea de-a treia este denumită "Lună albastră". Luna capătă o nuanță albăstruie din cauza fumului sau a particulelor de praf din atmosferă, cum se întâmplă în timpul erupțiilor vulcanice. Cea mai recentă ”lună albastră” a fost vizibilă în Edinburgh, Scoția, în luna septembrie 1950. Fenomenul a fost produs de faptul că Luna era umbrită de un număr mare de nori denşi care conţineau cantităţi mari de fum şi particule de la incendii de pădure din provincia Alberta din Canada. Următorul astfel de eveniment va avea loc în ianuarie 2018.
Promenada turistică din stațiunea Mamaia a fost finalizată după trei ani de lucrări, proiectul costând peste 68 de milioane de lei, din care 48 de milioane de lei au fost finanțați de Uniunea Europeană. Lucrările de reabilitare a promenadei turistice au inclus amenajarea trotuarelor şi a pistelor pentru biciclişti, dar şi a unei parcări pentru autovehicule. De asemenea, a fost creat un sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale și au fost plantați copaci. Mobilierul urban a fost înlocuit cu unul modern, au fost amplasate indicatoare rutiere, panouri informative şi indicatoare de orientare turistică.
Meteorologii au realizat o estimare a temperaturilor și cantităților de precipitații în perioada august-octombrie. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad de realizare de aproximativ 60%. În august, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile multianuale în cea mai mare parte a teritoriului, abaterile termice cele mai mari fiind posibile îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și vestice. Cantitățile lunare de precipitații vor fi deficitare în aproape toată țara, cele mai scăzute valori fiind posibile în sud-estul și sudul teritoriului. În luna septembrie, temperaturile medii vor înregistra valori peste normele climatologice în sud-estul, sudul și vestul țării, iar în celelalte regiuni se pot apropia de cele normale. Cantitățile lunare de precipitații vor avea o tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, exceptând centrul și nordul țării, unde acestea pot fi apropiate de mediile climatologice. În luna octombrie, valorile termice vor fi peste mediile climatologice în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în restul zonelor se vor încadra în normalul perioadei. Cantitățile lunare de precipitații vor prezenta valori peste mediile multianuale în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul și local sudul și vestul țării, unde acestea…
Furnicile au o reputație bine cunoscută de ființe extrem de harnice, însă un nou studiu arată că aceste viețuitoare pot fi chiar leneșe. Doi oameni de știință de la Universitatea din Arizona au realizat un studiu prin care au aflat că în cadrul unei colonii de furnici, peste jumătate dintre viețuitoare sunt inactive, informează Smithsonian. Cercetătorii au urmărit cinci colonii de furnici din specia Temnothorax rugatulus pe parcursul a trei zile din trei săptămâni diferite și au analizat comportamentul a 250 de furnici. Studiul a arătat că jumătate dintre viețuitoare își petrec zilele fără chiar să se miște. Aceste furnici tind să fie mai mari și mai puțin sociabile decât cele muncitoare. Oamenii de știință sugerează însă că acest lucru poate fi o ”slujbă” în sine, iar furnicile leneșe sunt specializate în inactivitate. Aceste furnici ar putea îndeplini rolul de paznici pentru colonii.
Jia Jia, o femelă panda de la Ocean Park din Hong Kong, a devenit celebră în întreaga lume după ce a stabilit două recorduri mondiale. Pe 28 iulie, Jia Jia a împlinit 37 de ani (peste 100 de ani umani), devenind astfel cel mai bătrân urs panda în captivitate și cel mai bătrân urs panda ce încă trăiește în captivitate, informează CNN. Jia Jia s-a născut în 1978 și a depășit cu mult speranța de viață a unui urs panda, de 25 de ani, grație adaptabilității, mediului prietenos în care a trăit și accesului la tratamente. Printre activitățile zilnice ale ursoaicei se numără rezolvarea de mici puzzle-uri, rostogolirea pe dealuri sau distracția cu jucării. La aniversarea sa, Jia Jia a primit un tort realizat din gheață, sirop de mentă și mere.
Pagina 19 din 84

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: